Şi nu cea de la Betleem. Cea roşie, comunistoidă. Steaua cu care s-au închis lăcaşele de cult, iar credincioşii au fost surghiuniţi în Siberia. Ce să zic, cinism şi perfidie maximă!

„Slujitorii” bisericii ortodoxe moldoveneşti de rit moscovit s-au pus în rând să pupe mâna noului „domn”, miruit de ei. Se schimbă puterea, se schimbă şi domnul lor…

Cică, ei au grijă de noi, păcătoşii, să nu curvim, să nu înjurăm de mamă şi de tată, să nu mâncăm de frupt, să nu...

Ce putem face? Să ne rugăm pentru sănătatea mai marilor acestei ţări... Dacă nu ne conformăm, riscăm să fim ostracizaţi. Un fundamentalism retrograd şi primitiv, în numele banilor şi puterii.

Dar să ştiţi că sunt şi alţi părinţi slujitori, călugări şi călugăriţe, fraţi, mulţi la număr, care şi-au dedicat pe bune viaţa rugăciunii pentru noi, cei păcătoşi. Pe ei nu îi găsiţi în acest portret „falnic”.

Provin dintr-o familie de creştini ortodocşi practicanţi. Consătenii mei de la Pârjolteni au fost printre puţinii care s-au opus „dezbrăcării” bisericii locale, lucru cu care mă mândresc.

Am contribuit şi eu cu ce am putut la construirea şi reconstruirea bisericilor şi mănăstirilor pe ambele maluri ale Prutului. Nu am cerut pomelnice ori nume pe pereţi, decât să se aibă grijă de omul simplu, mai nevoiaş ca noi.

Popii din „portret” nu mă reprezintă. Dodon prezident nu mă reprezintă. Slavă Domnului că eu şi familia mea avem şi alte opţiuni, de a trăi în ţări libere. Dar ce facem cu oamenii care au rămas în Moldova şi sunt ostaticii celor fără de frică de Dumnezeu?..

Ion Sturza