Mult timp, vă amintiţi, liderii acelor coaliţii, care au guvernat Moldova după 2009, ne-au tot vorbit despre nevoia de continuitate, despre lipsa de alternativă la guvernările lor şi la ceea ce ne pot oferi ele. Acest discurs a căpătat de-a lungul celor şapte ani alura unui adevărat şantaj. „Dacă nu noi, atunci cine? Veţi vota cu Voronin, cu Dodon? Vreţi în Uniunea eurasiatică? Nu vreţi parcurs proeuropean?”, clamau pe întrecute Filat, Lupu, Ghimpu şi ceilalţi, atunci când erau încolţi de jurnalişti şi de societatea civilă, când li se reproşa lipsa de eficienţă şi consecvenţă, corupţia, nepotismul, tergiversarea reformelor ş.a.m.d.
Şi trebuie să recunoaştem – nici nu e foarte greu, dacă urmărim presa şi cursul evenimentelor – că mult timp acest şantaj a funcţionat. A fost o perioadă când le-am căutat justificări şi scuze pentru greşeli şi gafe, am ţinut cont de „nefasta moştenire Voronin”, de „greutăţile obiective” pe care le întâmpinau aleşii noştri, nu puteam trece cu vederea interminabilul boicot al comuniştilor şi, de cealaltă parte, ne bucuram de sprijinul Occidentului, de generozitatea partenerilor noştri de dezvoltare. Sintagma „Moldova, povestea de succes” suna atât de armonios, atât de solar în gura lor, încât sfârşisem prin a crede şi noi în ea, chiar dacă semnele unei vieţi mai bune, mai îndestulate, se lăsau aşteptate. Mai ales că pericolul geopolitic, din partea Rusiei, era, cum este şi azi, o realitate.
I-am iertat, i-am înţeles, am tot încercat să avem, nu-i aşa, o viziune globală, ne-am străduit să nu pierdem din vedere pădurea din cauza copacilor, şi i-am tot votat. E drept că ultima dată, în noiembrie 2014, am făcut-o mai degrabă în silă, scrâşnind din dinţi şi cu speranţa că vor fi înţeles flăcăii ăştia ai noştri proeuropeni din greşelile săvârşite, că de-acum încolo se vor comporta altfel: mai corect, mai moral, mai responsabil.
Ei bine, jaful bancar, dispariţia miliardului a pus capăt acestui „concubinaj politic bolnav şi vinovat”. Nu mai încăpea loc nici de idilă, nici de „sprijin pragmatic” între guvernanţi şi alegătorii lor. Golul din bănci a înghiţit, ca o gaură neagră, glorioasa „AIE”. Şi cum natura are oroare de vid, au apărut pe fundalul protestelor populare din anul 2015 două forţe politice noi: Partidul Platforma Demnitate şi Adevăr, condus Andrei Năstase – formaţiune născută din „patul germinativ” al Mişcării civice cu aceeaşi denumire –, şi Partidul Acţiune şi Solidaritate (PAS), fondat de Maia Sandu.
Aceste două partide, care şi-au unit forţele în actualele alegeri prezidenţiale într-un bloc la care a aderat şi nucleul necorupt din PLDM, au reuşit să cucerească într-o măsură apreciabilă încrederea electoratului. Noile formaţiuni sunt, în mare, produsul, proiecţia voinţei populare, dincolo de activitatea şi munca liderilor şi activiştilor săi care merită tot respectul şi admiraţia, pentru că populaţia a rupt orice legătură cu partidele proeuropene compromise, pe care le-a votat, sub şantaj, în ultimii 5-6 ani. Marele test pentru această construcţie politică bipolară este turul doi al prezidenţialelor, acolo unde şansele de victorie rămân palpabile, chiar dacă handicapul după primul tur, în raport cu exponentul prorus, este unul semnificativ.
Mobilizarea din aceste zile, îndemnurile şi apelurile, concentrarea societăţii civile şi a multor personalităţi ale vieţii publice şi culturale în jurul candidatului comun al forţelor antioligarhice ne îndreptăţesc să credem că victoria este posibilă. Şi ar fi păcat dacă stratagemele mocirloase ale puterii (cum sunt refuzul de a permite studenţilor de a vota la locul de studiu, lipsa de dorinţă de a deschide noi secţii de vot în străinătate, interdicţia pentru cei din diaspora de a vota cu buletinul valabil etc.) ar zădărnici această şansă, tăind din entuziasmul şi civismul popular regăsit, într-o perioadă în care depresia, descurajarea păreau iremediabil instalate în Moldova.
Indiferent însă de rezultatul votului din 13 noiembrie, un nou test, poate mai important decât cel de acum, va fi cum îşi vor gestiona aceşti noi lideri politici, Maia Sandu şi Andrei Năstase, ascensiunea rapidă, ipostaza de captatori ai speranţei renăscute a basarabenilor. Vor fi ei capabili să păstreze această coeziune şi solidaritate şi pentru alegerile parlamentare, cele care dau de fapt adevărata putere în Moldova?
Nu ştim cum vor evolua evenimentele, ce negocieri se vor mai purta, cum vor arăta viitoarele alianţe, dar important este ca noii lideri politici şi echipele din spatele lor să reţină lecţia trecutului recent şi să nu repete eşecul predecesorilor lor, care, la fel, acum 7 ani, debutau sub cele mai favorabile auspicii la sfârşitul epocii Voronin.
Jurnal.md
