Iar acum la subiect. Astăzi noaptea în apartamentul avocatei Ana Ursachi procurorii, în frunte cu Dumitru Ştefârţă, au efectuat percheziţii. Cu siguranţă, avocata nu este unicul cetăţean, la care procurorii vin noaptea, cu încălcarea procedurilor, iar apoi, cu un zâmbet cinic pe faţă, îi spun cetăţeanului că el poate contesta acţiunile lor în judecată sau chiar la CEDO (de parcă i-ar deranja asta). Nu este unicul caz, dar merită o atenţie aparte.

Am doar câteva întrebări, legate de percheziţiile nocturne la avocată. Această necesitate de a veni anume noaptea, contrar legii, în apartament, unde stau tatăl ei bătrân cu fiul, care are probleme grave de sănătate (oamenii legii n-au cum să nu ştie acest lucru), este dictată de ce? De faptul că procurorii care au efectuat percheziţiile au ajuns să se simtă atât de intangibili, încât pot fi uşor scutiţi de orice fel de pedeapsă? Sau, totuşi, frica lor pentru propriile destine este într-atât de mare, încât ei sunt gata să meargă la încălcarea gravă a normelor legale şi, mai important, a moralei elementare? De ce trebuie de băgat frica în oameni prin asemenea show-uri (anume show-uri, pentru că a justiţie nici nu miroase)? De ce trebuia de deconectat curentul electric în apartamentul avocatei şi de aşteptat ca tatăl ei pensionar singur să iasă în scară? Ca procurorii să poată intra fără probleme? Era aşa de greu de sunat la uşă sau se subînţelegea că cetăţenii pot să-şi cunoască drepturile şi să nu deschidă după ora 22:00? De ce nu se putea de aşteptat până la ora 8:00 dimineaţa, la urma urmei? Ce secrete puteau dispărea din apartament cu un tată bătrân şi un fiu bolnav? Şi de ce trebuia de ascuns feţele în faţa camerei? Dacă faceţi un lucru legal, pentru ce să vă ascundeţi? Şi acum, dacă fiul Anei Ursachi va avea un nou atac (procurorii ştiu de care), cine va răspunde pentru asta personal?

Domnilor din cabinete mari şi altele mai mici, cei care luaţi asemenea decizii (şi nu doar în privinţa avocatei Ursachi), nu uitaţi că pentru aşa lucruri karma n-are cum să nu vă ajungă din urmă. E groaznic cum vă răfuiţi cu oamenii, care sunt incomozi pentru stăpânul vostru. Dar ştiţi care este cel mai straşnic lucru pentru voi? Orice cetăţean, care nu tace şi încearcă să spună lucrurilor pe nume în ţara noastră - fie politician, jurnalist, primar, om de afaceri sau simplu activist - demult trăieşte într-un regim de alertă şi aşteptare ca următoarea ţintă pentru linşaj mediatic, politic sau juridic poate deveni chiar el sau ea. Voi îi persecutaţi pe cei mai activi, unul câte unul, până nu vor închide gura toţi, sau, în cel mai rău caz, nu vor pleca din ţară (ce atitudine aveţi faţă de cetăţenii noştri, plecaţi de acasă, am văzut acum la alegeri). Şi aici ajungem la vestea proastă pentru voi. Noi ne-am obişnuit deja să trăim în acest regim de aşteptare. Voi, însă, vă simţiţi intangibili şi anume asta vă va juca festa. Atunci când într-o noapte un oarecare procuror Ştefârţă va veni acasă la copiii şi părinţii voştri bătrâni să facă percheziţii, cu încălcarea procedurilor, veţi încerca să vă sunaţi nănaşul din procuratura generală sau cumătrul din MAI, însă niciunul dintre ei nu vă vor mai răspunde, pentru că vor primi comanda, что Вас "сливают". Aşa cum au făcut stăpânii voştri cu o parte din judecători şi executori judecătoreşti la începutul toamnei. Ei, la fel ca şi voi, atunci când adoptau decizii privind spălarea banilor prin sistemul bancar moldovenesc, se simţeau intangibili şi protejaţi.

Dar asta va trece, să ştiţi, pentru că nimeni nu poate rămâne nepedepsit veşnic. Atunci, poate, pentru prima dată veţi simţi că diferenţa dintre voi şi noi nu este atât de mare. Pur şi simplu vă va veni rândul şi deja voi, din disperare, veţi încerca să căutaţi dreptate. Numai că partea asta cu dreptatea e mai complicată: dacă ea nu există acum pentru noi, n-are cum să existe nici pentru voi pe urmă. Dreptatea nu poate exista doar pentru unii sau alţii şi, odată şi odată, ea va veni peste fiecare. Numiţi asta karma, dacă doriţi.

Natalia Morari