Comisia Electorală Centrală a anunţat deja victoria liderului socialiştilor, Igor Dodon, în cursa prezidenţială. Sutele de sesizări privind fraude şi nereguli în desfăşurarea procesului electoral prezentate de candidatul opoziţiei democratice şi proeuropene, Maia Sandu, n-au fost luate în seamă. Nici cererea repetată ca preşedintele Comisiei Electorale Centrale şi ministrul de Externe să-şi dea demisia, pentru proasta organizare a alegerilor, care a permis fraudarea lor, n-a primit vreun răspuns.
Acum, decizia finală aparţine Curţii Constituţionale conduse de Alexandru Tănase. Fratele acestuia scoate la Chişinău ziarul Timpul, finanţat parţial de Departamentul Românilor de Pretutindeni al MAE de la Bucureşti, unde-i critică cu argumente cel puţin stranii pe liderii opoziţiei antioligarhice şi proeuropene, Maia Sandu şi Andrei Năstase, fără să scoată un cuvânt despre controversatul Vladimir Plahotniuc, un interlop care a luat o întreagă ţară sub control. Ca şi ziarul Timpul, şi oligarhul Plahotniuc mimează dezamăgire pentru că alegerile au fost câştigate de socialistul Dodon. De fapt, pro-rusul Dodon a ajuns preşedinte tocmai graţie susţinerii mediatice a lui Plahotniuc, „garantul“ orientării pro-Vest a Moldovei şi stâlpul intereselor României în Republica Moldova.
Situaţie de-a dreptul schizofrenică, plastic surprinsă de Sorin Ioniţă, într-o postare pe una dintre reţelele sociale: „De ce ziceam că Moldova e o ţară mai complicată decât România: pentru că manipularea şi logica sucită sunt la nivel 2.0 faţă de noi, unde măcar ştii cine e şi în ce echipă joacă. De exemplu, ţuţerii guvernului condus de Plahotniuc, inclusiv consilierii lor români, după ce acesta a făcut joc dublu pro-Dodon şi i-a turnat Maiei Sandu toate lăturile posibile în cap, dau acuma vina pe strategia Maiei, care n-ar fi fost aşa şi pe dincolo, şi pe societatea civilă locală care a sprijinit-o, pentru victoria moscovitului Dodon...
Cu alte cuvinte, proştilor, voi sunteţi de vină că a câştigat KGB-istul pe care l-am ajutat noi (pe bani grei), pentru că n-aţi avut o campanie suficient de bună (fără bani). Fără glumă, asta e linia de gândire a sofisticaţilor la Chişinău. N-am încă un nume pentru genul ăsta de patologie mentală, însă mă tem că ăsta e viitorul în politică: schizofrenie, jocuri de oglinzi şi post-factual democracy. Iar la asta Moldova pare mai pregătită decât România”.
Posibile scenarii
I. Igor Dodon este declarat învingător de Curtea Constituţională şi devine preşedinte al Moldovei. În acest caz:
1) Va încerca să declanşeze alegeri parlamentare anticipate, în prima parte a anului viitor, pentru a înlocui o majoritate confecţionată prin şantaj şi corupţie de către Plahotniuc, dar care se recomandă drept proeuropeană şi proreformistă, cu o alta, compusă din forţe politice care-şi afişează simpatii ruseşti şi un program antieuropean. Va fi complicat, pentru că tocmai Plahotniuc l-a inventat şi l-a promovat pe Dodon în cea mai înaltă poziţie în stat. Fără susţinerea mediatică a lui Plahotniuc, care controlează 85% din media moldoveneşti, şi fără acuzaţiile aberante la adresa Maiei Sandu, este greu de imaginat cum ar fi putut câştiga Dodon alegerile. Numai că „puterea nu se împarte“, cu atât mai puţin la Chişinău, unde şi resursele sunt mai limitate, şi orgoliile parcă mai mari. Deci acest scenariu potrivit căruia Dodon va încerca să forţeze consolidarea poziţiei socialiştilor prin anticipate este plauzibil.
De altfel, organizarea de alegeri parlamentare anticipate a fost, probabil, condiţia pusă de Renato Usatîi, pentru a-l sprijini în turul al doilea pe Dodon. De asemenea, este foarte posibil ca Dodon să fi promis şi Moscovei modificarea majorităţii parlamentare şi orientarea ţării spre Est, exact ce-i plăcea Kremlinului să audă. Aici, Dodon este un elev exemplar al lui Plahotniuc, spune fiecărui interlocutor ceea ce vrea acesta să audă. Totuşi, nimeni în afară de Dodon nu este interesat în organizarea de anticipate în primăvara 2017. Usatîi n-ar trebui să dorească întărirea socialiştilor lui Dodon, de vreme ce aleargă pe acelaşi culoar de stânga, pro-rus.
Prima victimă a unui Dodon puternic ar fi însuşi Usatîi. La rândul lor, Sandu şi Năstase, chiar dacă vor susţine public că vor anticipate, mâine dacă se poate, au nevoie de ceva timp ca să-şi consolideze organizaţiile de partid în teritoriu. Nici ei n-au interes să-l întărească pe Dodon. Concluzia este că scenariul anticipatelor în următoarele luni este puţin realizabil, oricât ar încerca Dodon să-l promoveze. Cu atât mai mult, cu cât Dodon însuşi nu este un politician autonom, nici suficient de energic, iar Plahotniuc îl va putea bloca uşor, folosind instituţiile pe care le controlează.
2) Va încerca să-şi conserve cota de simpatie populară şi să consolideze poziţiile Partidului Socialiştilor pentru alegerile la termen din toamna 2018.
Igor Dodon va încerca să joace cartea opoziţiei din sânul puterii, taxând de câte ori va avea ocazia insuccesele Guvernului Filip, controlat de oligarhul Plahotniuc, fără a intra într-un conflict decisiv cu acesta. De fapt, Dodon va mima ostilitatea faţă de majoritatea controlată de Partidul Democrat din Moldova, în speranţa că Executivul lui Plahotniuc se va eroda masiv în următorii doi ani, iar socialiştii vor ajunge la guvernare fără prea mult efort. Acesta pare scenariul cel mai probabil, care amână practic deznodământul final pentru alegerile parlamentare din 2018. O serie de factori favorizează tocmai acest scenariu, în primul rând cei externi, la care Chişinăul este atât de sensibil, dar şi imobilismul scenei politice moldoveneşti cu tendinţe exagerate de conservare a status quo-ului.
Însă cel mai important factor este apariţia unui actor foarte important, noul preşedinte american, al cărui comportament şi abordare pe dosarul regiunii sunt necunoscute. De aceea, fereastra de oportunitate pentru cine încearcă să forţeze modificarea echilibrului politic se va închide la începutul anului viitor, când noua Administraţie Trump preia dosarele de politică externă.
3) Va pierde controlul asupra Partidului Socialiştilor din Moldova, care va fi parţial absorbit de Partidul Democrat al lui Plahotniuc, şi va rămâne tot mai izolat în fotoliul prezidenţial. În doar câteva luni, Dodon ar putea deveni un preşedinte de carton, un fel de Timofti 2.0, ţinut în vitrină de Plahotniuc. Chiar dacă acest scenariu ar putea părea cea mai bună opţiune a oligarhului, în realitate nu este deloc aşa. De vreme ce are nevoie de un instrument politic care să colecteze voturile nostalgicilor după Uniunea Sovietică, pro-ruşilor, antioccidentalilor, Plahotniuc are tot interesul să menţină recipientul PSRM în stare de funcţionare. Cum natura are oroare de vid, locul lăsat liber de PSRM ar putea fi ocupat de Usatîi, mult mai greu de controlat şi, deci, mai imprevizibil. Deci, o fragmentare a stângii între partidele comuniştilor, socialiştilor şi al lui Usatîi este tot ce-şi poate dori Plahotniuc.
II. Scenarii spectaculoase, cum ar fi invalidarea alegerilor sau declararea Maiei Sandu drept câştigătoare, sunt improbabile. Plahotniuc, singurul care poate genera o asemenea decizie din partea Curţii Constituţionale, n-are nici un interes. El a muncit serios pentru ca Dodon să câştige, nu fără emoţii, cu posturile sale Prime TV sau Publika TV drept vârf de lance. În plus, există riscul unor tulburări sociale şi chiar proteste violente. Cum Plahotniuc pare că se teme cel mai mult de proteste, va evita să se sinucidă în direct, împingând Curtea Constituţională să invalideze alegerile sub un pretext oarecare.
Plahotniuc, expert în pescuit în ape tulburi
Din punctul de vedere al intereselor sale, Plahotniuc crede pesemne că a ales corect. Maia Sandu era o ameninţare gravă la adresa sistemului său de control al politicii şi al instituţiilor prin corupţie şi şantaj. Oligarhul a considerat că trebuia să evite cu orice preţ alegerea ei în cea mai înaltă funcţie în stat. S-ar putea ca socoteala lui să fie greşită. Cu Zinaida Greceanîi, singurul politician moldovean cu uşa deschisă la Kremlin, aflată la conducerea socialiştilor, cu un preşedinte Dodon care-şi poate menţine popularitatea interpretând rolul de opozant, PSM ar putea avansa încet, dar sigur către un statut similar cu cel al PCRM, în anii de glorie ai lui Voronin.
Dacă acest scenariu începe să prindă contur, împotriva socialiştilor se vor uni atât reprezentanţii vechiului establishment, cât şi noile stele ale politicii de la Chişinău, proeuropenii Maia Sandu şi Andrei Năstase, dar şi pro-rusul Renato Usatîi. De aceea, pentru Dodon, prezenţa lui Plahotniuc în spaţiul public, unde este detestat de peste 95% din populaţie, joacă un rol vital, distrăgând atenţia de la consolidarea poziţiilor socialiştilor în sânul puterii, fie ea executivă, legislativă sau judecătorească. La rândul său, Plahotniuc este interesat în consolidarea puterii lui Dodon pentru a întreţine astfel spaimele geopolitice, fapt care-i permite lui să manipuleze electoratul şi să-l divizeze pe criterii etnice şi de limbă. Dar şi să manipuleze în acest fel cancelariile occidentale, în faţa cărora vrea să pozeze drept „garant“ al orientării pro-Vest a Moldovei.
Expert în pescuit în ape tulburi, Plahotniuc va ţinti în continuare la discreditarea unor lideri autentici proeuropeni şi antioligarhi cum sunt Maia Sandu şi Andrei Năstase, aceştia reprezentând singura ameninţare reală pentru sistemul său corupt. De aceea, cel mai important proces care ar trebui încurajat în următorii ani este consolidarea unor noi partide politice proeuropene şi democratice capabile să genereze o nouă elită politică la Chişinău. Doar ea ar putea să scoată Republica Moldova din fundătura în care a adus-o actuala clasă politică cleptocrată, egolatră şi histrionică. Este poate ultima şansă a statului Republica Moldova.
Varianta în limba engleză o puteţi accesa aici.