Comisia Electorală Centrală a anunţat de­ja victoria liderului socialiştilor, Igor Do­don, în cursa prezidenţială. Sutele de se­si­zări pri­vind fraude şi nereguli în des­fă­şu­ra­rea procesului electoral pre­zentate de candidatul opo­ziţiei democratice şi pro­eu­ropene, Maia Sandu, n-au fost luate în seamă. Nici ce­rerea repetată ca pre­şe­din­tele Comisiei Elec­torale Centrale şi ministrul de Externe să-şi dea demisia, pentru proasta organizare a alegerilor, care a permis fraudarea lor, n-a primit vreun răspuns.

Acum, decizia finală apar­ţine Curţii Constituţionale conduse de Ale­xandru Tănase. Fratele acestuia scoate la Chişinău ziarul Timpul, finanţat parţial de Departamentul Românilor de Pretu­tin­deni al MAE de la Bucureşti, unde-i cri­tică cu argumente cel puţin stranii pe lide­rii opoziţiei antioligarhice şi proeuropene, Maia Sandu şi Andrei Năstase, fără să scoa­tă un cuvânt despre controversatul Vladimir Plahotniuc, un interlop care a luat o în­trea­gă ţară sub control. Ca şi ziarul Tim­pul, şi oligarhul Plahotniuc mimează de­za­măgire pentru că alegerile au fost câştigate de socialistul Dodon. De fapt, pro-rusul Do­don a ajuns preşedinte tocmai graţie susţinerii mediatice a lui Plahotniuc, „ga­rantul“ orientării pro-Vest a Moldovei şi stâlpul intereselor României în Repu­blica Moldova.

Situaţie de-a dreptul schizofrenică, plastic surprinsă de Sorin Ioniţă, într-o postare pe una dintre reţelele sociale: „De ce zi­ceam că Moldova e o ţară mai complicată decât România: pentru că manipularea şi logica sucită sunt la nivel 2.0 faţă de noi, unde măcar ştii cine e şi în ce echi­pă joacă. De exemplu, ţuţerii guvernului condus de Plahotniuc, inclusiv consilierii lor români, după ce acesta a făcut joc du­blu pro-Dodon şi i-a turnat Maiei Sandu toate lăturile posibile în cap, dau acuma vina pe strategia Maiei, care n-ar fi fost aşa şi pe dincolo, şi pe societatea civilă locală care a sprijinit-o, pentru victoria moscovitului Dodon...

Cu alte cuvinte, proş­tilor, voi sunteţi de vină că a câş­ti­gat KGB-istul pe care l-am ajutat noi (pe bani grei), pentru că n-aţi avut o cam­pa­nie suficient de bună (fără bani). Fără glu­mă, asta e linia de gândire a sofis­ti­caţilor la Chişinău. N-am încă un nume pentru genul ăsta de patologie mentală, însă mă tem că ăsta e viitorul în politică: schizofrenie, jocuri de oglinzi şi post-factual democracy. Iar la asta Moldova pa­re mai pregătită decât România”.

Posibile scenarii 

I. Igor Dodon este declarat învingător de Curtea Constituţională şi devine pre­şe­dinte al Moldovei. În acest caz:

1) Va încerca să declanşeze alegeri par­la­men­tare anticipate, în prima parte a anu­lui viitor, pentru a înlocui o majoritate con­fecţionată prin şantaj şi corupţie de către Plahotniuc, dar care se recomandă drept proeuropeană şi proreformistă, cu o alta, compusă din forţe politice care-şi afi­şează simpatii ruseşti şi un program anti­european. Va fi complicat, pentru că toc­mai Plahotniuc l-a inventat şi l-a promo­vat pe Dodon în cea mai înaltă poziţie în stat. Fără susţinerea mediatică a lui Plahot­niuc, care controlează 85% din media mol­doveneşti, şi fără acuzaţiile aberante la adresa Maiei San­du, este greu de ima­gi­nat cum ar fi putut câştiga Do­don alegerile. Numai că „pu­terea nu se împarte“, cu atât mai puţin la Chi­şi­nău, unde şi resursele sunt mai limitate, şi orgoliile par­că mai mari. Deci acest sce­nariu potrivit căruia Dodon va încerca să forţeze con­so­lidarea poziţiei socialiştilor prin an­ticipate este plauzibil.

De altfel, orga­ni­za­rea de ale­geri parlamentare anticipate a fost, pro­ba­bil, condiţia pusă de Renato Usatîi, pentru a-l sprijini în turul al doilea pe Dodon. De asemenea, este foarte posibil ca Dodon să fi promis şi Moscovei modificarea majorităţii parlamentare şi orientarea ţării spre Est, exact ce-i plăcea Kremlinului să audă. Aici, Dodon este un elev exemplar al lui Pla­hot­niuc, spune fiecărui interlocutor ceea ce vrea acesta să audă. Totuşi, nimeni în afa­ră de Dodon nu este interesat în orga­ni­za­rea de anticipate în primăvara 2017. Usatîi n-ar trebui să dorească întărirea socia­liş­ti­lor lui Dodon, de vreme ce aleargă pe ace­laşi culoar de stân­ga, pro-rus.

Prima vic­ti­mă a unui Do­don puternic ar fi însuşi Usa­tîi. La rândul lor, Sandu şi Năstase, chiar dacă vor sus­ţine public că vor anticipate, mâine dacă se poate, au nevoie de ceva timp ca să-şi consolideze organizaţiile de partid în teri­toriu. Nici ei n-au interes să-l întărească pe Dodon. Concluzia este că scenariul an­ti­cipatelor în următoarele luni este puţin rea­lizabil, oricât ar încerca Do­don să-l pro­moveze. Cu atât mai mult, cu cât Do­don însuşi nu este un politician au­tonom, nici suficient de energic, iar Pla­hotniuc îl va putea bloca uşor, folosind ins­tituţiile pe care le controlează.

2) Va încerca să-şi conserve cota de sim­patie populară şi să consolideze poziţiile Partidului Socialiştilor pentru alegerile la termen din toamna 2018.

Igor Dodon va încerca să joace cartea opoziţiei din sânul puterii, taxând de câte ori va avea ocazia insuccesele Guvernului Filip, controlat de oligarhul Plahotniuc, fără a intra într-un conflict decisiv cu acesta. De fapt, Dodon va mima ostilitatea faţă de majoritatea controlată de Partidul Democrat din Mol­dova, în speranţa că Executivul lui Plahot­niuc se va eroda masiv în următorii doi ani, iar socialiştii vor ajunge la guvernare fără prea mult efort. Acesta pare scenariul cel mai probabil, care amână practic dez­nodământul final pentru alegerile par­la­mentare din 2018. O serie de factori fa­vo­ri­zea­ză tocmai acest scenariu, în primul rând cei externi, la care Chişinăul este atât de sensibil, dar şi imobilismul scenei politice moldoveneşti cu tendinţe exa­ge­rate de conservare a status quo-ului.

Însă cel mai important factor este apariţia unui actor foarte important, noul preşedinte american, al cărui comportament şi abor­dare pe dosarul regiunii sunt necunoscute. De aceea, fereastra de oportunitate pentru ci­ne încearcă să forţeze modificarea echi­li­brului politic se va închide la începutul anului viitor, când noua Administraţie Trump preia dosarele de politică externă.

3) Va pierde controlul asupra Partidului Socialiştilor din Moldova, care va fi parţial absorbit de Partidul Democrat al lui Pla­hotniuc, şi va rămâne tot mai izolat în fo­toliul prezidenţial. În doar câteva luni, Dodon ar putea deveni un preşedinte de car­ton, un fel de Timofti 2.0, ţinut în vi­trină de Plahotniuc. Chiar dacă acest sce­nariu ar putea părea cea mai bună opţiune a oligarhului, în realitate nu este deloc aşa. De vreme ce are nevoie de un instru­ment politic care să colecteze voturile nos­talgicilor după Uniunea Sovietică, pro-ru­şilor, antioccidentalilor, Plahotniuc are tot interesul să menţină recipientul PSRM în stare de funcţionare. Cum natura are oroa­re de vid, locul lăsat liber de PSRM ar putea fi ocupat de Usatîi, mult mai greu de controlat şi, deci, mai imprevizibil. Deci, o fragmentare a stângii între par­ti­de­le comuniştilor, socialiştilor şi al lui Usatîi este tot ce-şi poate dori Plahotniuc.
 
II. Scenarii spectaculoase, cum ar fi in­va­lidarea alegerilor sau declararea Maiei San­du drept câştigătoare, sunt improbabile. Plahotniuc, singurul care poate genera o asemenea decizie din partea Curţii Cons­tituţionale, n-are nici un interes. El a muncit serios pentru ca Dodon să câştige, nu fără emoţii, cu posturile sale Prime TV sau Publika TV drept vârf de lance. În plus, există riscul unor tulburări sociale şi chiar proteste violente. Cum Plahotniuc pare că se teme cel mai mult de proteste, va evita să se sinucidă în direct, îm­pin­gând Curtea Constituţională să invalideze alegerile sub un pretext oarecare.

Plahotniuc, expert în pescuit în ape tulburi

Din punctul de vedere al intereselor sale, Plahotniuc crede pesemne că a ales co­rect. Maia Sandu era o ameninţare gravă la adresa sistemului său de control al politicii şi al instituţiilor prin corupţie şi şantaj. Oligarhul a considerat că trebuia să evite cu orice preţ alegerea ei în cea mai înaltă funcţie în stat. S-ar putea ca so­coteala lui să fie greşită. Cu Zinaida Gre­ceanîi, singurul politician moldovean cu uşa deschisă la Kremlin, aflată la condu­cerea socialiştilor, cu un preşedinte Do­don care-şi poate menţine popularitatea interpretând rolul de opozant, PSM ar pu­tea avansa încet, dar sigur către un sta­tut similar cu cel al PCRM, în anii de glorie ai lui Voronin.

Dacă acest scenariu începe să prindă contur, împotriva socialiştilor se vor uni atât reprezentanţii vechiului es­tablishment, cât şi noile stele ale politicii de la Chişinău, proeuropenii Maia Sandu şi Andrei Năstase, dar şi pro-rusul Renato Usatîi. De aceea, pentru Dodon, prezenţa lui Plahotniuc în spaţiul public, unde este detestat de peste 95% din populaţie, joacă un rol vital, distrăgând atenţia de la con­solidarea poziţiilor socialiştilor în sânul puterii, fie ea executivă, legislativă sau ju­decătorească. La rândul său, Plahotniuc este interesat în consolidarea puterii lui Do­don pentru a întreţine astfel spaimele geopolitice, fapt care-i permite lui să ma­nipuleze electoratul şi să-l divizeze pe cri­terii etnice şi de limbă. Dar şi să ma­ni­pu­leze în acest fel cancelariile occidentale, în faţa cărora vrea să pozeze drept „g­a­rant“ al orientării pro-Vest a Moldovei.

Ex­pert în pescuit în ape tulburi, Pla­hot­niuc va ţinti în continuare la discreditarea unor lideri autentici proeuropeni şi an­tioligarhi cum sunt Maia Sandu şi Andrei Năstase, aceştia reprezentând singura ame­ninţare reală pentru sistemul său corupt. De aceea, cel mai important proces care ar trebui încurajat în următorii ani este con­solidarea unor noi partide politice pro­europene şi democratice capabile să ge­ne­reze o nouă elită politică la Chişinău. Doar ea ar putea să scoată Republica Moldova din fundătura în care a adus-o actuala cla­să politică cleptocrată, egolatră şi his­trio­nică. Este poate ultima şansă a statului Re­publica Moldova.

Armand Goşu

Varianta în limba engleză o puteţi accesa aici.