Şi eu cu familia mea am votat pentru vectorul european de dezvoltare a ţării, pentru un stat democratic, pentru lichidarea corupţiei din organele puterii de stat si din justiţie, pentru dreptul la informaţie corectă, adică pentru candidatul unic, Maia Sandu. Ca şi cei peste 700 000 de alegători ai domniei sale, m-am întristat şi când am constatat că speranţa într-un viitor mai bun pentru copiii şi nepoţeii mei a eşuat. Odată cu anunţarea rezultatului scrutinului spaţiul public, reţelele de socializare, presa au fost invadate de declaraţii tari şi prognoze - una mai sumbră de cât alta. Străzile capitalei s-au umplut de protestatari. M-am pus si eu pe gânduri si mă întreb: oare doamna Sandu ar fi putut câştiga alegerile? Cred că ar fi fost posibil, numai nu aici, în Moldova. Şi nu acum. De ce, mă întreb? Şi-mi răspund: pentru că nu a dorit El, coordonatorul. El cunoştea rezultatul scrutinului - nu de ieri, ci din ziua adoptării deciziei de a alege Preşedintele ţării prin vot direct. Încă de pe atunci a început fraudarea si s-a terminat odată cu anunţarea rezultatelor scrutinului. s-a fraudat tot timpul, peste tot si cu toate mijloacele posibile si imposibile.
Mulţi mă întreabă, de ce foştii mei colegi nu-şi fac datoria, de ce pe fiecare caz de fraudă nu se pornesc procese penale, de ce vinovaţii nu sunt puşi la respect, adică la dubă? Ce să le răspund, când toată lumea ştie că Procurorul General-interimar este dependent de putere? Despre acest fapt am atenţionat opinia publică încă din luna februarie, când domnul Harunjen a fost investit in această foarte importantă funcţie în stat. Atunci am menţionat că interimatul funcţiei de procuror îl face pe acesta dependent de putere, şantajabil, îl impune să-şi demonstreze zilnic importanţa, precum şi faptul că va îndeplini fără crâcnire orice indicaţie parvenită de la coaliţia de guvernare. Dar cine m-a auzit ? Astăzi am ascultat declaraţiile d-lor A.Năstase şi M. Sandu că vor contesta rezultatele scrutinului, cu prezentarea probelor despre fraudarea alegerilor. Sunt de acord, fraudele trebuie contracarate. Dar nu cred că într-un stat capturat politic si economic, cu o justiţie profund coruptă, şi de aceea şantajabilă şi dependentă, este posibil de a anula rezultatele unui scrutin electoral aranjat de putere.
Procuror fiind, mă întreb şi eu, şi prietenii mă întreabă: ce-i de făcut? Mulţi propun să protestăm. Este o soluţie, dar afară e iarnă. În plus, cred că si poporul este dezamăgit în eficienţa protestelor. Şi totuşi, ce-i de făcut? Desigur că trebuie de luptat. Cum, cu cine? Ideal ar fi să procedăm şi noi ca şi georgienii, care au demolat întreaga clasă politică coruptă şi compromisă. Să acţionăm şi noi la fel şi să organizăm alegeri libere si corecte. Ar fi bine, dar mă îndoiesc că este posibil în situaţia reală a statului capturat, cu o poliţie bine dotată si subordonată puterii cu o populaţie dezamăgită şi răzleţită.
Multă lume, inclusiv şi şefi de state au recunoscut victoria lui Dodon şi l-au felicitat cu alegerea în funcţie. L-am felicitat si eu din politeţe, declarând că îmi exprim speranţa, că Domnia Sa îşi va onora promisiunile de a stârpi corupţia din organele puterii de stat , din procuratură, MAI, IGP, CNA, SIS, precum şi din sistemul judecătoresc. Majoritatea votanţilor Maiei Sandu au declarat că Dodon nu este preşedintele lor, fiindcă nu a fost ales în mod democratic. Unii au încercat să mă convingă şi pe mine că Dodon nu trebuie recunoscut în calitatea de preşedinte. Consider că e o poziţie greşită. Se vorbeşte că liderul socialist s-ar fi bucurat de suportul lui Vladimir Plahotniuc. Însă Dodon neagă orice relaţie şi – în mod special orice sprijin din partea lui El Coordonatore. A fost auzit chiar făcând declaraţii belicoase – că va lupta cu oligarhia, că îl va pune la punct. Cred, însă, că sunt nişte poveşti electorale. Nerecunoaşterea de către o parte a populaţiei ţării a lui Dodon în calitate de preşedinte, l-ar împinge pe acesta deschis în braţele coordonatorului si va lipsi opoziţia de orice posibilitate de influinţă si control asupra activităţii preşedintelui. Dimpotrivă, după contestarea tuturor încălcărilor depistate, în cazul validării scrutinului electoral, liderii opoziţiei, dar odată cu ei şi tot poporul ar trebui să-l recunoască pe Dodon ca preşedinte al întregii naţiunii şi chiar din prima zi să-i ceară respectarea tuturor angajamentelor internaţionale ale Republicii Moldova, respectarea cursului european de dezvoltare, lupta cu corupţia din vârful puterii de stat si din organele de drept, numirea unui Procuror General independent, schimbarea conducătorilor SIS, MAI, CNA si CSJ. În scopul conlucrării cu preşedinţia, dar si a monitorizării activităţii Preşedintelui, ar trebui creată o structură a reprezentanţilor partidelor extraparlamentare, care ar acumula date si fapte concrete despre posibilele abateri si încălcări a angajamentelor asumate de acesta, pentru a fi folosite în viitor ca dovezi si argumente în lupta pentru câştigarea scrutinului electoral parlamentar si schimbarea puterii în stat în mod paşnic şi democratic. Totodată opoziţia trebuie să-l împiedice pe preşedintele ales să-şi realizeze promisiunile de PR făcute în timpul campaniei electorale despre federalizarea republicii,despre rescrierea istoriei tării,despre anularea bacalaureatului în învăţământ si alte chestiuni populiste, pentru a nu provoca daune economice, morale, culturale si politice societăţii si tării.
Astăzi am ascultat si adresarea lui Igor Dodon către naţiune. Parcă vorbea tatăl meu, Dumnezeu să-l ierte: grijuliu, părinteşte, promiţând că va fi un preşedintele al tuturor, că ne va asculta pe fiecare. Chiar si Maiei Sandu, pe care mai ieri o beştelea cu expresii inadmisibile pentru un om educat, nu mai vorbesc de un bărbat, i s-a adresat compătimitor, prieteneşte. Să-l credem? Să ne punem speranţele într-un preşedintele ales în mod fraudulos ?
În nici un caz! Totuşi, consider că trebuie să oferim o şansă - nu atât lui Dodon, cât nouă - să demonstrăm că facem parte din lumea civilizată.
Desigur, nu vom putea uita că Dodon a fost crescut într-o pepiniera comunistă. Însă chiar el ne poate demonstra că şi de acolo au ieşit oameni.
În orice caz, nu prea avem de ales: Timofti pleacă, intră Dodon. Ştim cum a fost cel care se duce. Încă nu ştim cum va fi cel care a venit. Dar ne dorim atât de mult să fie al nostru, al tuturor.
Poate că de data asta ne va auzi Cel de Sus!
Ion Diacov
Jurnal.md
