Vă va mai interesa, poate, de ce n-am depistat oare în frigider o Fetească Regală provenind din spaţiul dintre Prut şi Nistru şi recurg la o licoare franţuzească spre a celebra? Mă întreb şi eu. Mă întreb unde-s produsele moldoveneşti, de nu se văd, pe pieţele occidentale? De ce înapoiata Rusia le mai e, ori pare, multora, colacul de salvare economic? Mă mai întreb, gândindu-mă la vot, dacă atât au putut oare oamenii din fosta republică sovietică. Mă întreb apoi nu doar ce soartă va avea această ţară lucrată mafiot, după toate regulile conspiraţiei kaghebiste, spre a fi îngropată în propriul ei trecut, ci şi dacă nu putea fi ajutată net mai consistent de către diplomaţia bucureşteană şi cea occidentală.

La atâtea întrebări şi multe altele care stau să-mi ţâşnească drept în faţă, ca un talaz cu spume ce se rostogoleşte brusc, ca un tsunami, spre a mă antrena-n adâncul oceanului nedumeririlor din care mă compun, am un răspuns rapid şi tare ca strigătul de ajutor al înecatului. Bravo Moldova!

Avem a-i celebra pe moldoveni! Nu pot să nu închin paharul în primul rând, dar nu numai, în cinstea celor 38 la sută care au sfinţit duminica de ieri votând-o pe Maia Sandu, dimpreună cu aceia care, neduşi cu capul, ar fi vrut şi ei, dar au fost obiectiv împiedicaţi s-o facă, le pare rău şi sunt ferm hotărâţi să se prezinte la votul următor.

Jos pălăria, moldoveni

Sunt, totuşi, luaţi împreună, o parte semnificativă, critică, din cetăţenii acestui neam multiplu obidit. Care, minţit, prostit, adus în sapă de lemn, departe de a-şi pierde orice speranţă, cum le cere Dante celor ce pogoară în infern, s-au ridicat din mlaştină şi din poziţia îngenuncheat. Şi-au suflecat mânecile şi s-au prezentat la urne. Ori sunt decişi s-o facă în turul doi, sperând să apuce ziua în care o fată educată şi în vest, dar ridicată pe scut de strada revoltată, va ajuta neamul să iasă din robie şi să părăsească iadul corupţiei asiatico-postcomuniste, spre a se-ndrepta spre Ţara Făgăduinţei unui stat de drept european.

Unii vor crede poate c-aş fi pe cale să-mi pierd minţile. Mă vor soma, pune la colţ şi implora să mă deştept. Alţii mă vor interoga şi condamna. Mi se va cere socoteală. Îmi scapă oare că adversarul ei socialist, pro-rus şi pro-separatist a luat mult mai multe voturi? Mi se va atrage atenţia, exigent, că e cazul să pricep că a învins insul care-şi doreşte perpetuarea prezenţei trupelor lui Putin în Transnistria, dar demonizează orice cooperare cu Europa sau cu Alianţa Nord-Atlantică.

Mi se va mai indica, desigur, că o femeie n-are nicio şansă într-o ţară încă retrogradă. Că s-a impus promotorul federalizării minusculei Moldove, de parcă de asta ar avea nevoie polul sărăciei europene. Un ţinut devalizat de furtul la nenumărate mâini operat de o oligarhie multinaţională, nu în ultimul rând rusofonă, din care face parte Dodon însuşi, dimpreună cu oastea promotorilor săi pe faţă ori secreţi. Că putinistul are în faţă zece puncte procentuale şi e-n poziţia de invidiat de a se putea înfrupta, în turul doi, din voturile candidaţilor care au ieşit din cursă, între care un număr suficient de pro-ruşi declaraţi sau clandestini.

Premiera basarabeană...

Ei bine, am inclus în calcul toate acestea. Îmi amintesc că Ponta a avut şi el în faţa lui Iohannis zece puncte procentuale, dar în final a câştigat democraţia. Moralitatea. Modernitatea. Statul de drept. Şi nu afirm că Maia Sandu ori Republica Moldova ar avea în faţă un drum neted, lesnicios. Ba va fi chiar plin de obstacole. Va trebui ea oare să facă şi compromisuri? Probabil, fiindcă aşa este politica.

Dar o asigur că, dacă va câştiga, profitând poate şi de nehotărârea unora din oligarhi, care se tem de Putin mai mult decât de-un proxim stat de drept moldovenesc in statu nascendi, preşedinta Maia Sandu va trebui să-şi gestioneze popularitatea şi imaginea de om politic curat şi anti-sistem cu grijă maximă, fără să uite de pragmatismul necesar oricărui bun şef de stat.

Mai cred că, dincolo de competenţa ei politică, acum probată, s-a întâmplat ceva nemaipomenit, ceva frizând literalmente noţiunea de premieră geopolitică. Pentru prima dată în istoria nefericitei republici, drumul ei democratic nu mai e, se pare, funcţie de-o clasă politică locală coruptă.

...şi cea geopolitică

Încă şi mai semnificativ este că nu mai pare nici funcţie doar de raporturile tot mai rele cu Rusia ale elitelor din Washington, Berlin, Bruxelles. Ci este calea proiectată şi de buna informare şi, ca atare, de furia celui mai dinamic şi activ segment al societăţii din centrul Moldovei. E realizarea deciziei lucide a unui număr impresionant de moldoveni. E hotărârea străzii revoltate, conştiente ca oamenii de dincoace de Prut după dezastrul de la Colectiv, că nu e o gogoriţă ce se spune, de vreme ce corupţia la rigoare chiar ucide.

E voia oamenilor demonstrând pe stradă în Republica Moldova, care, finalmente, au convins şi Bucureştiul, iar apoi, în siajul unei diplomaţii române până de curând non-existente şi rău articulate, au determinat şi Europa şi America, prin consecvenţa protestului deschis, să-şi sisteze idioţeniile politice. Să pună capăt, pe moment, jenantei susţineri exclusive a oligarhiei marca Plaha.

Iată ce-ar fi, zic, de celebrat. Dar nu destup încă şampania. O voi face însă dacă nu găsesc în magazinele germane, belgiene, olandeze, din proximitatea mea, o sticlă de Fetească bună. Îi voi da cep aşa cum m-au învăţat tatăl şi bunicul, ambii mari amatori de vin ieşeni. O voi destupa deci fin, ca la Paris, fără chiote ori pocnete, dacă, aşa cum sper, moldoveanca mea se va impune în turul doi, beneficiind de voturile unor Leancă, Ghimpu, alţi nehotărâţi, precum şi, cine ştie, Usatîi şi compania.

Şi voi ciocni nu doar în cinstea ei, ci şi a tuturor românilor de dincolo şi dincoace de Prut, a moldovenilor, dacă vor ei să-şi spună aşa, a rusofonilor, a găgăuzilor, bulgarilor, evreilor şi cine mai trăieşte, dacă mai trăieşte în realitate, nu doar pe listele de vot, pe teritoriul dintre Prut şi Nistru. Îi voi saluta pe toţi, dacă au pus umărul ca Moldovei să i se dea o şansă să-şi croiască drum spre civilizaţia europeană, mai degrabă decât să se rătăcească iar în stepa eurasiatică.

Petre M. Iancu