Atunci, ca şi acum mi-ar fi plăcut mai mult să scriu despre experienţele unor tineri entuziaşti şi curajoşi, care au înfruntat frigul în taigaua siberiană pentru a recupera memoria unor timpuri vitrege care ne-a schilodit identitatea şi care mai doresc să fie întoarse de diferiţi dodoni, plahotniuci sau usatişti. Dar m-am simţit cumva nevoit să cerşesc această clemenţă din partea alegătorului nostru elevat, pentru că pe urmă, mi se părea, că am fi regretat cu toţii apatia şi dezinteresul firesc pe care îl avem cu toţii faţă de o guvernare proeuropeană, care timp de şapte ani a furat tot ce a putut, şi să ne pomenim în parlament sau în guvern cu nişte forţe politice care să ne deturneze toate eforturile de integrare europeană făcute până acum. Se vede acum că nu era chiar fundul gropii, pentru că din această experienţă am învăţat că moldoveanul nostru atunci când ajunge la fundul prăpastiei nu încearcă să se ridice, dar sapă mai adânc groapa.

Sigur atunci, ca şi acum, era penibilă şi jalnică ipostaza guvernării. A avut la dispoziţie şapte ani de conducere în care ar fi putut să ne convingă pe fiecare în parte şi pe toţi împreună, indiferent de naţionalitate, religie, orientare sexuală sau externă, că procesul de integrare europeană este ireversibil şi unicul mod de a face R. Moldova viabilă din punct de vedere al viitorului său existenţial. Ne-au arătat prostie, orgolii, hoţie şi ipocrizie, tratând aflarea la putere ca o chestie garantată, încurajaţi deopotrivă de toleranţa noastră şi cea a Uniunii Europene, care a considerat cu moralitatea specifică valorilor europene, că această gaşcă de filaţi, plahotniuci, lupi sau diacovi vor acţiona în spiritul angajamentelor asumate, transformând şi europenizând R. Moldova în mod convingător.

Cu regret, moştenind habitatele sistemului nomenclaturist de tip sovietic, politica moldovenească şi după 2009 a fost dominată de oligarhiile şi birocraţia de partid, care au stabilit liste închise şi s-au ocupat mai mult de gestionarea afacerilor proprii, decât de interesele electoratului pe care pretind, o dată la patru ani, că îl reprezintă. Partidele politice au fost conduse, cu mici excepţii, de liderii autoritari de partid, care întocmesc listele de partid în funcţie de interesele proprii, democraţia internă de partid lipsind aproape cu desăvârşire.

Dar cel mai grav este că persistenţa şi dominaţia acestei clase politice pentru o perioadă îndelungată, în absenţa unei decomunizări, a făcut ca procesul de recrutare a noilor elite să fie nesemnificativ şi ineficient, iar cooptarea generaţiei tinere s-a făcut prin angrenarea acestora într-un sistem sovietic metamorfozat, care a avut ca finalitate compromiterea acestora şi asumarea din partea lor a practicilor de acţiune şi gândire a nomenclaturii sovietice. Ce iese din pisică şoareci prinde. V. Filat nu putea fi altfel decât P. Lucinschi, sub a cărui protecţie s-a lansat şi s-a format politic, la fel cum nu puteau fi altfel M. Lupu, V. Plahotniuc sau I. Dodon, care sunt nişte creaţii ale PCRM, unde au făcut şcoala tânărului politician, preluând şi călărind în definitiv sistemul creat de Voronin.

Dar cât de promiţător a pornit totul în 2009. Cu un Filat proeuropean, care inspira încredere şi speranţă, cu un context de exaltare pentru transformarea care se produce sub ochii noştri, cu alianţe pentru integrare europeană, care ne convingeau că lucrurile vor evolua ireversibil spre spaţiul de bunăstare european. Şi cât de simplu părea acest traseu pentru R. Moldova în cazul în care am fi avut o clasă politică interesată în implementarea unor angajamente asumate faţă de partenerii occidentali, care la un moment erau „disperaţi din cauza luptei dintre Filat şi Plahotniuc”, după cum mi-a relatat personal un înalt diplomat european.

Europa ne-a oferit totul pentru a reuşi, ca niciodată în istoria noastră europeană. Ne-a dat modele legislative şi instituţionale; ajutor şi asistenţă tehnică; monitorizare şi evaluarea comparativă; consiliere şi înfrăţire instituţională, într-un cuvânt europenizarea, care presupunea, simplu, procese de construcţie, transmitere şi instituţionalizare a regulilor formale şi informale, procedurilor, paradigmelor, politicilor, stilurilor, „felului de a face lucrurile”, a credinţelor şi a normelor comune care sunt iniţial definite şi consolidate în luarea hotărârilor la nivelul UE, iar apoi încorporate în logica discursului intern, a identităţilor, a structurilor politice şi a politicilor publice ale R. Moldova.

Ce au avut în schimb europenii, împreună cu noi, au fost flocăieli între „contrabandistul” Filat şi „păpuşarul” Plahotniuc, împărţiri secrete de funcţii şi ministere, furturi şi corupţie, justiţie moartă, procuratură inutilă, iar prin extensie lipsă de funcţionalitate a statului de drept, presă manipulată, sărăcie, lipsă de perspective sociale şi profesionale pentru tineret, salarii şi pensii mizere. Rămân stupefiat, ca mulţi dintre voi, că aceşti oameni insistă să fie reproduşi în spaţiul public şi politic, pretinzând acum funcţia de şef al statului, în condiţiile în care au avut la dispoziţie un termen şi jumătate de guvernare pentru a face trecutul sovietic uitat, iar ideea europeană ireversibilă şi definitivă, chiar şi pentru găgăuzii zăpăciţi de propaganda rusă.

Am dat atunci un vot de încredere acestor partide, printr-un gest al absurdului, al preferinţei pentru menţinerea noastră, chiar dacă aparentă şi iluzorie, în spaţiul de civilizaţie europeană. Asta pentru că la acel moment părea că nu aveam alternativă. Acum nu mai avem aşteptări de la aceste partide, de multe ori cu greu pot înţelege cum oameni elevaţi şi cultivaţi, cu prestanţă intelectuală şi academică, stau într-un partid cu bandiţi şi foşti nomenclaturişti sovietici. Şi nu numai că stau, dar şi sunt docili în faţa acestui mecanism. Plahotniuc şi ceea ce noi numim Partidul Democrat, nu este altceva decât o improvizaţie politică de faţadă pentru o gaşcă de bandiţi care controlează ţara.

Indiscutabil că acest om şi anturajul său controlează multe în acest pseudostat. Pot numi oamenii lor în toate funcţiile şi instituţiile-cheie, pot cocheta cu europenii, pe care-i conving că sunt profund proeuropeni şi în absenţa lor va fi un haos total în ţară, iar ruşii vor fi a doua zi la Prut, că dacă vine Dodon (pe care Plahotniuc îl controlează şi îl manipulează cum vrea), că aceştia a doua zi ne vor duce în uniunea euroasiatică, iar secera şi ciocanul socialiştilor sau mitraliera lui Usatîi, vor deveni coşmarul moldovenilor. În acelaşi timp îi pot convinge pe ruşi că le sunt mari prieteni, că vor mai departe prezenţa „pacificatoare” la Tiraspol, iar „neutralitatea” este cea mai bună strategie de securitate a R. Moldova, părere în care, fără jenă ideologică sau de orientare externă, au fost de acord cu „socialiştii” lui Dodon şi „comuniştii” lui Voronin. Şi pe români îi pot zăpăci, sprijinind unionismul, iar unioniştii pot defila masiv pe bulevardul Ştefan cel Mare, fără opoziţie şi constrângere, lansând slogane pan-româneşti.

Dar cel mai important, îi pot prosti pe moldoveni, pe noi, pe cetăţenii acestei improvizaţii de stat. Aţi vrut, dragi moldoveni, vinovat pentru „jaful secolului”, poftim! Filat - la închisoare! Shor - la închisoare! Platon – la închisoare! Şi-i vom ţine cât vrem, spre deliciul mai multor pămpălăi care cred că aşa s-au spălat pe mâini. În realitate, acest joc de-a pisica şi şoarecele, în care noi şi restul celor enumeraţi mai sus (europeni, ruşi sau români) suntem evident rozătoare, nu are decât un singur scop şi o singură finalitate – menţinerea acestui grup mafiot şi oligarhic la putere.

Spuneam în ajunul alegerilor din 2014 că ele sunt nişte alegeri ale compromisului, iar dacă atunci erau alegeri ale jumătăţilor de măsură, asiguram că următoarele nu vor mai fi la fel, iar oamenii pe care i-am menţionat mai sus nu vor mai fi deja în spectru politic moldovenesc. Şi trebuie să admitem că alegerile din 30 octombrie 2016 sunt altceva decât cele din 30 noiembrie 2016. Din mai multe motive, dar cel mai important pentru că europenii, dar mai ales americanii, nu mai sunt aşa naivi să-i tolereze pe politicienii răsuflaţi, aşa cum l-au convins pe Lupu şi şeful său să se retragă din cursa electorală şi să se ducă în pădure, acolo unde le este locul. Pentru că miza regională a acestor alegeri este prea importantă, iar oamenii care au furat bani de la contribuabilul european sau american nu poate fi partener de dezvoltare. Dar şi pentru că a venit o nouă generaţie de politicieni care va face schimbarea. Cea pe care o aşteptăm cu adevărat.

Prin urmare, mergeţi la vot. Şi faceţi şi alţii ca voi să meargă la vot. Pentru că votul de duminică pentru Maia Sandu, ne va oferi senzaţia că am făcut tot ce ne stă în puterile noastre pentru a face ca speranţele şi aspiraţiile de integrare europeană să devină în sfârşit realitate. Acum, spre deosebire de 30 octombrie 2014, avem pentru cine vota!

Octavian Ţîcu