|
ZEL de la Bălți va fi extinsă la solicitarea investitorilor străini
|
 |
sursa: jurnal.md
foto: capital.ro
|
Zona economică liberă (ZEL) „Bălți” va fi extinsă ca urmare a mai multor solicitări parvenite din partea investitorilor din Europa, comunică Ministerul Economiei.
ZEL ar putea fi extinsă pe un teren aflat în raza oraşului Bălţi care este dotat cu infrastructură. Ministerul Economiei intenţionează să testeze aici un nou concept de dezvoltare a zonelor economice libere, care presupune crearea unui Parc Industrial, un Business Incubator, dar și o casă de ambalare cu depozit frigorific.
Potrivit noului concept, misiunea de administrare a parcului industrial propus va fi realizată de către o întreprindere mixtă cu participarea investitorului general, iar în cadrul incubatorului vor fi susținte persoanele cu spirit de întreprinzător.
Potrivit estimărilor Ministerului Economiei, realizarea acestor iniţiative va condiţiona implementarea unui şir de proiecte investiţionale în valoare de peste 72 milioane de euro, care vor aduce investiţii şi vânzări de peste 100 milioane de euro anual, crearea de până la 3 mii locuri de muncă.
În prezent, ZEL „Bălţi” este amplasată pe două terenuri cu suprafaţa de 1,5 hectare și altul de peste 10 hectare și găzduiește investiții din Germania, Austria şi Tunisia. În zona liberă sunt angajate circa 1700 persoane.
|
|
28 May 2010
12:48
|
|
 |
|