03 Apr 2012 | 18:00
Uneori vocea femeilor nu este auzită
Uneori vocea femeilor nu este auzită
sursa: Jurnal de Chișinău foto: ziar.jurnal.md

Elaine Marshall, prima femeie Secretar de Stat al Carolinei de Nord

Elaine Marshall este prima femeie aleasă în calitate de secretar de stat al Statului Carolina de Nord din Statele Unite ale Americii. „Sunt prima femeie aleasă într-o poziţie executivă”, completează aceasta. „Cea mai mare provocare pe care am avut-o de înfruntat a fost faptul că munca mea este legată de business şi dezvoltare economică şi a trebuit să modific din talpă oficiul”, a declarat pentru JURNAL, Elaine Marshall, care s-a aflat în Republica Moldova pentru a şaptea oară.

Aceasta spune că a trebuit să-i convingă pe oameni că motivul pentru care ar vrea să introducă modificările nu sunt pentru că sunt ideile unei femei, dar pentru că acestea trebuie implementate. „Uneori vocea femeilor nu este auzită, dar pentru că am fost aleasă, am avut autonomia de a gestiona bugetul cum era mai bine. Nu a trebuit să cer permisiune, doar acţionam”, spune oficialul.

Posibilitatea de a beneficia de acest contract

„Am întreprins prima mea călătorie în R. Moldova în noiembrie 2000 şi a fost una extraordinară. Relaţiile dintre Republica Moldova şi statul Carolina de Nord au început la nivel militar. Apoi am identificat unele domenii prin care puteam să vă oferim asistenţă şi s-a trecut la parteneriatul civil pe care-l avem până în ziua de azi”, adaugă aceasta.

Potrivit lui Marshall, parteneriatul este un contract semnat în 1999 dintre Guvernul statului Carolina de Nord, care era condus atunci de Jim Hunt, și Petru Lucinschi, președintele Republicii Moldova. „Guvernatorul Hunt mi-a încredinţat monitorizarea acestui acord, care este unul generos. Acesta prevede cooperarea și oferirea asistenței, deschide ușa pentru moldoveni de a veni cu sugestii. Scopul final este de a oferi mai multor persoane din ambele părţi posibilitatea de a beneficia de acest parteneriat”, opinează Marshall.

Domeniul medicinei

Secretarul de stat menţionează că actul cuprinde mai multe domenii: medical, educaţional, umanitar, agricol ş.a. „Unele proiecte au avut succes. Unele au evoluat, având, în timp, un rezultat pozitiv”, spune oficialul.

Potrivit acesteia, cele mai bune rezultate au fost înregistrate în domeniul medicinei. Astfel, biblioteca Universităţii de Medicină şi Farmacie „Nicolae Testimiţanu” din Chişinău s-a îmbogăţit cu un lot de carte la care au acces atât studenţii, cât şi profesorii. De asemenea, sunt organizate conferinţe video, în timpul cărora profesorii din universităţile din Statele Unite ale Americii îşi împărtăşesc din experienţă sau le predau studenţilor. În acelaşi timp, an de an, un grup de medici militari vine în Moldova pentru a oferi asistenţă stomatologică unor copii cu nevoi speciale sau persoanelor din păturile social vulnerabile.

Liderismul femeilor

Vizita din acest an are însă un motiv în plus pentru că Elaine Marshall este cunoscută ca o persoană care luptă pentru promovarea femeilor în viaţa societăţii. „Femeile au nevoie de mai multe oportunități pentru a-şi dezvolta calitățile de lider. Am vorbit despre aceasta, le-am oferit sugestii, le-am încurajat. Trebuie să le oferim femeilor o doză de energe, pentru că acestea sunt o sursă neexploatată”, conchide Marshall.

Apropo de schimbări, la vârsta de 33 de ani, după un divorţ, Elaine Marshall, care lucra ca profesoară, hotărăşte că vrea să facă ceva nou. „Acest ceva a fost Facultatea de Drept. Au fost trei ani de studii intense. Am avut norocul să capăt o bursă, ca să nu ies cu datorii mari la finele studiilor. Singurele persoane care m-au ajutat au fost părinţii mei. A fost o transformare în viața mea și unicul lucru pe care pot să-l spun este că ar fi trebuit să-l fac mai înainte”, zâmbeşte Marshall.

Facultatea de Drept, la 33 de ani

„Din păcate, petrec puţin timp cu familia mea, din cauza orarului încărcat. Doi dintre copiii mei vitregi, pentru că nu am copiii mei, ne vizitează mai des, ceilalţi vin la sărbători şi la ocazii speciale”, schiţează un zâmbet aceasta.

Atunci când vin, îi place să-şi alinte nepoţii cu dulciuri. „Sunt o bucătăreasă bună, îmi ies foarte bine prăjiturile şi nu obosesc niciodată să le fac. De regulă, de sărbători, gătim mâncare şi ne ducem în familiile unde sunt copii mici şi-i servim. De asemenea, cea mai frumoasă sărbătoare este Ziua recunoştinţei, când se adună toată familia în jurul curcanului pe care-l pregătesc”, comunică aceasta.

Valurile oceanului te liniştesc, după o săptămână agitată

Una din pasiunile sale este călătoria şi sfârşitul de săptămână cu familia pe malul oceanului, care se află la două ore depărtare de casa în care locuieşte. „Dacă am avut o săptămână mai stresantă, valurile oceanului mă calmează şi mă fac să mă simt mai bine. Mă fac să înţeleg cât de mare este această lume şi cât de nesemnificativă e o persoană, care poate fi şi puternică în acelaşi timp. Un singur om poate să schimbe ceva, să-i ajute pe alţii. Noi ne schimbăm, schimbăm lumea, familia. Îmbunătăţim societatea”, explică Marshall.

Deşi este la cea de-a şaptea vizită în RM, în toate venirile sale, cel mai mult timp l-a petrecut în Chișinău. „Locurile mele preferate sunt cele istorice. Am reuşit să vizitez Orheiul Vechi, care e un loc interesant. Am fost la Bălți, Soroca, Străşeni şi pentru prima dată am fost în Comrat”, comunică oficialul.

Unul din lucrurile ce i-au plăcut în aceasta vizită a fost un desert local:  prune uscate umplute cu nuci. „A fost foarte, foarte bun. Noi mâncăm în State fructe uscate, dar nu cu sos dulce”, spune aceasta, luând o pauză pentru a-şi reaminti gustul desertului şi a asculta acordurile muzicale care vin dinspre restaurantul hotelului. „Muzica clasică o ascult în permanenţă. Femeia care cântă la harpă mă relaxează. Îmi plac spectacolele de pe Broadway şi beach music-ul. Este o combinaţie de blues. Are şi mişcări speciale folosite în timpul dansului. Îmi place să dansez pe această muzică”, spune Elaine Marshall.

Marina LIŢA

Ştiri similare
0
J urnalTV
U ltimele Ştiri de pe JurnalTV