24 Apr 2010 | 11:20
Rugul Aprins
Rugul Aprins
sursa: ziar.jurnal.md
foto: vipmagazin.md
Interviu cu Valentina BUTNARU, preşedinta Societăţii

Limba Noastră cea Română

- La 17 martie 2010, s-au împlinit 20 de ani de la fondarea Societăţii Limba Noastră cea Română. Cine a avut ideea de a înfiinţa această Societate?

Ideea apaţine unui grup de intelectuali, mobilizaţi de Emil Mândâcanu. Drept fondatori, însă, se consideră toate uniunile de creaţie. Atunci, la ancheta publicată în „Literatura şi Arta” şi în alte reviste de la Chişinău au răspuns sute de persoane particulare, dar şi instituţii, primării, şcoli. În baza acelor anchete, s-au pregătit listele pentru delegaţii la Congresul de Constituire, din 17 martie 1990…

- Care au fost cele mai dramatice momente din cei 20 de ani de existenţă a Societăţii?

Cred că au fost mai multe. De exemplu, orice donaţie de carte provenită din România a însemnat un examen dur şi o experienţă de neuitat, costând eforturi supraomeneşti, nemeritate: cu zeci de formalităţi umilitoare şi inutile, cu nenumărate drumuri spre Vama Leuşeni… Cea mai devastatoare a fost, însă, cea din noiembrie 1999, când am încercat să aducem un set de carte rară (câteva mii de volume), multe dintre ele cu o vechime de peste o sută de ani, cărti de patrimoniu, donate Societăţii noastre de Biblioteca Centrală Universitară Bucureşti. Condiţiile impuse de Guvernul Republicii Moldova ne obligau să le trecem ca pe „ajutoare umanitare”, adică să achităm o taxă fabuloasă pe care nu ne-o puteam permite, dar nici nu merita. Am ajuns cu ele până la Bârlad şi, cu ajutorul unor colegi de acolo, le-am depozitat, „temporar”, până vor veni vremuri mai bune. Tot căutând căi de soluţionare, între timp, au venit comuniştii la putere. Astfel, în toamna anului trecut, s-au împlinit zece ani, şi cărţile tot mai aşteaptă la Bârlad. De atunci, au fost trecute, de câteva ori, în câteva depozite…

Acelaşi lucru se întâmpla, vară de vară, când trimiteam copii din filialele noastre în taberele de creaţie din România. Am avut zeci de experienţe, inclusiv amendarea cu o sumă astronomică a mijlocului de transport, infernul perfectării actelor – de astă dată, cu umilinţe pe la Ministerul Educaţiei, la direcţiile raionale, la primării, la birourile de paşapoarte, cu taxe nemotivate, astfel încât plecarea unui copil pentru doar şapte – zece zile costa mult mai mult decât costul deplin al biletului, deşi pentru copiii din Basarabia se ofereau locuri gratuite.

Toate astea – cu un singur scop: să renunţăm, să nu mai mergem cu copiii şi cu profesorii în România, să nu mai aducem cărţi din România. Dacă am fi dorit să mergem în Rusia, nu era nicio problemă. În toţi aceşti ani de guvernare comunistă, în şcolile ruse s-au adus manuale şi literatură din Rusia fără nicio interdicţie şi fără formalităţile şi umilinţele prin care am avut de trecut noi…

Alte momente dramatice? Devastarea sediului Societăţii de pe strada M. Kogălniceanu 52… Moartea profesorului Ion Dumeniuk, pe 3 noiembrie 1992, în ziua funeraliilor cuplului de artişti Doina şi Ion Aldea-Teodorovici… Peste 17 ani – moartea profesorului Dumitru Irimia de la Universitatea „A.I.Cuza” din Iaşi. Doi prieteni, doi lingvişti români, din două oraşe de pe o parte şi alta a Prutului, fondatorii Conferinţei Naţionale de Filologie Iaşi-Chişinău, „Limba Română – Azi”.

- Cât de amplă este această Societate? Cuprinde întreaga R. Moldova?

Avem peste 50 de filiale, unele mai tinere, altele – cu o vechime de 20 de ani, exact din ziua fondării Societăţii. Cele mai multe sunt la centru şi la nord. Unele dintre ele sunt active periodic, altele sunt mai modeste în iniţiative, câteva, însă, au fost şi rămân pe linia întâi timp de aproape două decenii: Mereni, Pogăneşti, Borogani, Brânzenii Vechi, Bravicea, Jevreni, Soroca, Bălţi, Ungheni, Călăraşi, Nisporeni, Ciobruciu.

- Aţi făcut încercări de a trece Nistrul, de a pătrunde şi în Transnistria?

Da, în primii ani de activitate, pe când la Tighina activa un cenaclu de joi, „Vatra”, şi pe când Ilie Ilaşcu era în libertate… În 1991, prima delegaţie de cadre didactice, care a trecut Prutul şi a mers într-un schimb de experienţă la Bistriţa, a fost un grup de 20 de profesori din Dubăsari. Marele român care a insistat asupra acestui fapt – să ducem în România cât mai mulţi intelectuali alolingvi – profesorul George Vasile Raţiu de la Casa Corpului Didactic Bistriţa, zilele trecute a plecat dintre noi… Urma ca şi cei de la Dubăsari să găzduiască un grup de la Bistriţa, dar a venit anul 1992… Mai târziu, colaborările noastre au fost mai curând sporadice. Ne bazam pe anumiţi profesori, prin care transmiteam reviste şi carte românească dincolo de Nistru, sau pe care reuşeam să-i implicăm în conferinţele Societăţii.

Cu mai mult succes, am reuşit să trecem Prutul şi să stabilim colaborări fascinante cu societăţi culturale şi cu instituţii din toate judeţele României. Am învăţat Istoria, Geografia şi valorile culturale româneşti după ce am bătut cu pasul, la propriu, frumoasa Românie… Programele culturale comune – cu Universitatea „A.I.Cuza”, cu Institutul de Filologie Română „Al. Philippide” şi cu Muzeul Literaturii Române din Iaşi, cu Primăria Bârlad, cu Asociaţiunea Culturală ASTRA de la Sibiu – au dat naştere unor filiale ale Societăţii: la Bistriţa, la Iaşi, la Bârlad, la Sibiu, la Orăştie, la Năsăud…

- Cine sunt cei mai activi membri ai Societăţii Limba Noastră cea Română? Te rog să dai câteva nume.

Voi începe cu decanii de vârstă, care, deşi azi nu mai pot ţine pasul cu timpul, au fost, pe parcursul primilor 10-15 ani, fruntaşii Societăţii, de la care am învăţat de toate, inclusiv bunele maniere: Valentin Mândâcanu, Alexandru Gromov, Alexandru Alici, Isidor Roşca, Anatol Eremia, Nicolae Mătcaş, Argentina Cupcea… Astăzi, activităţile noastre sunt onorate de o echipă de oameni modeşti şi fideli care nu ştiu să spună „nu”: preotul Vlad Mihăilă, acad. Anatol Ciobanu, dr. Albina Dumbrăveanu, dr. Gheorghe Palade, Claudia Bostan, Ana Brăiescu, Diana Pogreban, Nina Tofan, Petru Şarcov, Ion Răileanu, Elena Butucel, Vasile Costin, Natalia Cangea, Alexandra Moţpan… Din filiale – dr. Maria Şleahtiţchi, profesorii Veronica Roşca, Vasile Ţenu, Nadia Pruteanu, Ecaterina Odagiu, Eleonora Cotlău, Ana Bejan, Nina Neculce, Valeriu Jardan, Tatiana Gheorghiev… Din străinătate, ne susţin şi se sincronizează cu noi colegii noştri plecaţi în lume – Vlad Spânu (Washington), Mariana Mândru (Londra), Ion Lipceanu (Dublin). Din România – Dumitru Cheregi (Bucureşti), Dumitru Acu (Sibiu), Cassian Maria Spiridon (Iaşi), Costel Niţuc (Bârlad), Ioan Seni (Năsăud), Miron Simedrea (Orăştie).

- Reuşiţi să lucraţi şi în teritoriu? Cine vă ajută să organizaţi deplasările?

Lucrăm foarte mult în teritoriu, poate mai mult decât în Chişinău. Ne străduim să onorăm orice invitaţie. Astăzi, putem vorbi chiar despre unele tradiţii din filialele Societăţii Limba Noastră cea Română: conferinţe în deplasare – la Soroca, Ungheni, Mereni; simpozioane tematice (Brânzenii Vechi, Catranâc, Nisporeni); cenacluri literare (Mereni şi Borogani); înfrăţiri de sate gemene (Pogăneşti, Hânceşti – cu Pogoneşti, Vaslui); lansarea Festivalului de romanţă rurală „Petale de trandafir” (Jevreni, Criuleni); tabere de creaţie; plantarea unei livezi de nuci la Mereni; îngrijirea unei fântâni şi a unui loc de popas supranumit Popasul Eminescu (Şoseaua Balcani, kilometrul 41); promovarea meşteşugurilor şi a obiceiurilor populare (tradiţii de Sf. Gheorghe – la Pogăneşti şi Zolonceni).
Ne deplasăm doar pe cont propriu şi oferim, de fiecare dată, donaţii de carte şi ajutoare pentru copiii din familiile social vulnerabile.

- Care sunt acţiunile cele mai importante ale Societăţii?

La cele de mai sus, pot adăuga: instalarea primei plăci comemorative cu grafie latină pe Casa Mateevici din Chişinău şi a Plăcii „Mihai Viteazul” (31 August 1991); instalarea, de către un grup de eleve de la Şcoala Normală „Alexei Mateevici” a Scaunului de la mormântul lui Mateevici din Cimitirul Central din Chişinău (martie 1994); colectarea de fonduri pentru Monumentul Ion Dumeniuk; demersul Societăţii pentru atribuirea numelui Profesorului Ion Dumeniuk unei străzi din capitală; alte demersuri, în vederea promovării personalităţilor, prin atribuirea numelor lor unor instituţii preuniversitare: Liceul „Boris Cazacu” (Nisporeni), Gimnaziul „Ion Dumeniuk” (Călugăr), Liceul „Eugen Coşeriu” (Catranâc), Liceul „Emil Nicula” (Mereni), Liceul „Ion Inculeţ” (Vorniceni), conferinţe, seminarii pentru redactori şi traducători, lansări de carte …

- Unde pot învăţa limba română vorbitorii de limba rusă?

La cursurile de limba română. Noi am fost şi rămânem preocupaţi de vorbitorii de limba română care vor şi trebuie să-şi cunoască bine limba…

- Cum se dezvoltă limba română în R. Moldova?

Foarte lent şi elitist. Deocamdată, rămâne a fi limba celor conştiincioşi şi perseverenţi, fără a răzbate încă în substraturile administrative, în instituţiile publice sau în stradă.

- Cine luptă împotriva limbii române în RM? Cine o salvează?

Luptă vorbitorul agramat, în mare parte – moldovenii neglijenţi şi comozi.
O salvează vorbitorii culţi care continuă să citească, să scrie şi să gândească româneşte.

- Cum poate fi redresată situaţia lingvistică în RM?

Doar prin multă carte şi cultură, şi doar fiind vorbită. Scriitorul Alexandru Gromov spunea, la toate întâlnirile noastre cu liceenii şi elevii: „…Limba Română este o floare cu trei petale: presa, audiovizualul, teatrul. Dacă ea este utilizată în toate aceste sfere, va fi vorbită fluent şi va rămâne vie…”

- Cum marcaţi două decenii ale Societăţii Limba Noastră cea Română?

Cu un Rug Aprins. Rugul Limbii Române. Şi cu multă tristeţe. După 20 de ani de activitate dezinteresată şi doar pe cont propriu, Societatea Limba Noastră cea Română nu are un sediu decent. Ani de zile, toate demersurile noastre au fost tratate cu cinism şi cu aroganţă. Cu toate astea, menţinem aprins Rugul Limbii Române. Am învăţat, de la înaintaşii noştri, nişte lecţii, şi mi se pare mai important să transmitem tuturor anumite mesaje de onoare. Cum ar fi spus nobilul şi filantropul basarabean Vasile Stroescu, „Eu ţin la folosul naţiunii, nu la fala mea…”

- Mulţumesc pentru deschidere!

Onorată să răspund la întrebările tale…

Interviu realizat de Irina NECHIT

 

©2009 Jurnal Trust Media SEO monitor