11:40
18 May 2012
18 May 2012 | 11:27
Rămas bun de la Maria Bieșu
Rămas bun de la Maria Bieșu
sursa: jurnal.md foto: trm.md
Prietenii, colegii de breaslă şi admiratorii Mariei Bieşu îşi vor putea lua astăzi rămas bun de la soprană.

Primadona a fost adusă în această dimineață acasă, unde cei apropiați își iau adio de la marea artistă.

Mai târziu, la ora 16:00, sicriul primadonei va fi depus la Biserica Sfântul Nicolae. 

Maria Bieșu va fi petrecută pe ultimul drum mâine, zi decretată de președintele RM drept doliu naţional. La ora 7:00, la Biserica Sfântul Nicolae va fi oficiată liturghia şi Prohodul, după care sicriul va fi dus la Teatrul Naţional de Operă şi Balet.

Cei care doresc să o petreacă pe ultimul drum pe cea mai bună Cio-Cio-San din lume sunt aşteptaţi începând cu ora 10:00, când va începe programul funerar-concertistic, susţinut de Orchestra şi Corul Teatrului.

La ora 12:00, tot la Teatrul Național de Operă și Balet, va avea loc mitingul de doliu, după care corpul neînsufleţit al primadonei va fi dus la Cimitirul Central din strada Armenească.

Maria Bieşu a murit miercuri, la 76 de ani, la spitalul Cancelariei de Stat, în urma unei boli incurabile.
Ştiri similare
Нравится
J urnalTV
U ltimele Ştiri de pe JurnalTV