|
Moldova – stat mafiot
 |
 |
| sursa: natiadinurma.wordpress.com |
foto: tribuna.md |
 |
|
|
n ultimul număr al revistei italiene de geopolitică Limes este abordată tema democraţiei şi manifestările acesteia în lume.
Regimurile de guvernare ale statelor europene în viziunea publicaţiei sunt prezentate în următoarea hartă.

(harta cu textul original în italiană poate fi văzută pe saitul revistei Limes)
Deşi reputaţia Moldovei în lume, dar mai ales printre cetăţenii săi, este una care lasă mult de dorit, calificativul dat de italieni este cu atât mai demn de analizat, cu cât vine din partea unei naţiuni care a dat naştere acestui fenomen – mafia – fiind o lungă perioadă identificată cu aceasta.
Critici cu regimul de guvernare italian (de rând cu Grecia, Italia este condusă de tehnocraţi susţinuţi masiv de forţele de ordine), autorii articolului redau pertinent starea de fapt a sistemelor politice europene.
Rusia este văzută ca un imperiu cu caracteristici pseudo-democratice;
Turcia – aproape democraţie, cu pretenţii de mare putere;
Ucraina – democraţie incipientă, instabilă şi cu aspecte autoritare;
România – democraţie incipientă cu specific mafiot;
Belarus – autocraţie (Lukaşenko).
De rând cu Moldova state mafiote sunt considerate şi proaspăt creatul Muntenegru, dar şi entitatea teritorială Kosovo.
Bosnia-Herţegovina e stat fantomă, conform revistei italiene. O consecinţă a dezbinării etnice şi religioase care a pus stăpânire pe această fostă republică iugoslavă.
Dacă Moldova e stat mafiot şi opt ani „naşul” a fost Voronin, cine a preluat acest titlu azi?! |
|
24 Sep 2010
11:49
|
|
 |
|
U
|
ltimele Ştiri de pe JurnalTV |
|
|