image
Sursa foto: Getty Images

Mohamed Salah, mai mult decât idol în Egipt! Africanul, introdus în programa școlară. Ce învață copiii despre el din manuale

Mohamed Salah (29 de ani) este idolul a milioane de copii pentru ce reușește să facă în teren, atât în tricoul lui Liverpool, cât și la selecționata Egiptului.

În țara sa natală, superstarul african este văzut ca un adevărat erou, nu doar pentru ce face cu mingea, ci și pentru multiplele gesturi caritabile pe care le-a făcut de-a lungul timpului.

Atât de mult este apreciat atacantul în Egipt, încât a ajuns chiar să fie studiat în școli. Conform site-ului Alaraby, viața fotbalistului a fost introdusă în programa școlară, iar manualele conțin deja diverse informații despre fotbalist.

Potrivit aceleiași surse, cei din clasele 1-4 pot învăța despre modul în care a ajuns cel mai bun marcator african din istoria campionatului englez, în timp ce la gimnaziu vor fi studiate actele de caritate pe care le-a făcut pentru comunitatea egipteană.

Într-un fragment extras dintr-o lecție, despre Salah se scriu următoarele: "Dorința lui Salah este de a ajuta pe alții, deoarece el dorește să le ofere tinerilor o șansă să reușească. Este un model de urmat pentru milioane de egipteni, care l-au supranumit 'creatorul de fericire'".

Ultimele sale evoluții l-au făcut pe antrenorul său, Jurgen Klopp, să spună că în acest moment nu există niciun jucător mai bun decât el. Într-un interviu acordat pentru Sky Sports, egipteanul a explicat că această chestiune va fi mereu una subiectivă, iar el se consideră chiar cel mai bun din toate timpurile, fără să-l intereseze dacă opinia sa este împărtășită și de altcineva.

"Sunt fericit și atât pentru modul în care joc în acest moment, dar aș spune că va fi mereu doar o părere. Mereu a fost vorba de ambiția de a fi cel mai bun jucător din lume. N-am cum să mint. Este ceva ce mă determină să muncesc din greu și să încerc să arăt mereu cea mai bună versiune a mea.

În capul meu, sunt cel mai bun fotbalist din toate timpurile. Încerc să îmi acord aceast tip de încredere în mintea mea. Nu contează că unii oameni sunt de acord cu tine, iar alții nu", a explicat fotbalistul.

Citeşte mai mult despre

Noutăţile partenerilor

comentarii: