image
Sursa foto: Getty Images

A cincea oară în istorie când semifinalele CM sunt o afacere europeană: Detaliul care îi face pe englezi să viseze

Europa a câştigat duelul de vineri cu America de Sud, la Cupa Mondială din Rusia, şi astfel, pentru a cincea oară în istoria competiţiei, semifinalele vor fi o afacere între echipele de pe Bătrânul Continent.

Franţa a eliminat Uruguay, pe care a învins-o cu 2-0, iar Belgia a trimis acasă principala favorită a turneului, Brazilia, în faţa căreia s-a impus cu 2-1, astfel că în competiţie au mai rămas doar naţionale europene. Sâmbătă se decid şi celalte semifinaliste, în meciurile Suedia - Anglia şi Rusia - Croaţia.

De patru ori s-a mai întâmplat până acum ca primele patru echipe ale lumii să vină din Europa. În trei rânduri, trofeul a fost cucerit de Italia, care nu s-a calificat la această ediţie. În celălalt caz, victorioasă a fost Anglia, încă în cursă în Rusia. Un nou motiv ca fanii englezi să viseze la un nou triumf, după 52 de ani.

Primele semifinale 100% europene au avut loc la chiar a doua ediţie, în 1934, desfăşurată în Italia. Gazdele au bătut Austria la limită, 1-0, înainte de a se impune în ultimul act în faţa Cehoslovaciei cu 2-1, după prelungiri. Tabloul a fost completat de Germania, care, după ce a pierdut în faţa cehoslovacilor (1-3), a câştigat finala mică, 3-2 cu Wunderteam-ul austriac.

În 1966, Germania de Vest a trecut cu 2-1 de Uniunea Sovietică, în timp ce Anglia, din postură de gazdă, a învins Portugalia lui Eusebio cu acelaşi scor. Lusitanii au terminat pe 3, după succesul cu URSS (2-1), în timp ce englezii au luat trofeul, în urma victoriei controversate cu RFG, 4-2 după prelungiri, cu celebrul gol al lui Geoff Hurst.

În 1982, germanii au fost din nou în semifinale, de această alături de Italia, Polonia şi Franţa. Squadra azzurra, condusă magistral de pe bancă de Enzo Bearzot şi din teren de Paolo Rossi, a cucerit trofeul, învingă în finală chiar Germania de Vest (2-1). În penultimul act, s-a impus cu 2-0 în faţa Poloniei, care avea apoi să câştige finala mică în faţa Franţei (3-2). "Les Bleus" au condus cu 3-1 în prelungirile semifinalei cu RFG, dar au pierdut în cele din urmă la loviturile de departajare.

În fine, în 2006, Italia a luat încă o dată trofeul, datorită victoriei obţinute în prelungiri cu Germania, scor 2-0, în semifinale, apoi la loviturile de la 11 metri în faţa Franţei, la ultimul meci din cariera lui Zinedine Zidane, eliminat pentru celebrul episod cu lovitura aplicată lui Marco Materazzi. Germanii, gazdele turneului, au luat "bronzul", prin victoria cu 3-1 cu Portugalia, învinsă la limită de Franţa în semifinale (0-1).

Prin eliminarea Uruguayului şi cea a Braziliei, Cupa Mondială va avea pentru a patra oară la rând o câştigătoare din Europa. Brazilia, în 2002, este ultima echipă din afara Bătrânului Continent care a luat trofeul. Tot Selecao rămâne în continuare şi singura naţională non-europeană campioană mondială în Europa, acum 60 de ani, când competiţia s-a desfăşurat în Suedia.

Citeşte mai mult despre

Noutăţile partenerilor

comentarii: