image
Sursa foto: jtv // Nadejda Roscovanu

Noi detalii din planul lui Putin de destabilizare a Republicii Moldova; De ce se grăbesc rușii să-l pună în aplicare

Apar noi detalii din planul secret elaborat de Serviciul de securitate al Rusiei, FSB, pentru destabilizarea Republicii Moldova prin sprijinirea grupurilor pro-ruse, utilizarea Bisericii Ortodoxe și amenințarea cu oprirea aprovizionării cu gaze naturale, relatează Digi24, cu referire la CNN.

Documentul pare să fi fost elaborat pentru a împiedica orientarea țării către Occident, prin relații mai strânse cu NATO și demersuri de aderare la Uniunea Europeană. Planul face referire în mod repetat la cât de important e să împiedice Republica Moldova să adere la NATO.

Documentul, care pare să fi fost scris în 2021 de către Direcția pentru Cooperare Transfrontalieră a FSB, are numele „Obiective strategice ale Federației Ruse în Republica Moldova”.

Documentul stabilește o strategie pe 10 ani pentru readucerea Moldovei în sfera de influență a Rusiei.

Planul prevede ca Republica Moldova să fie ținută sub control cu ajutorul gazelor rusești și declanșarea conflictelor sociale, precum și încercarea de a bloca eforturile Chișinăului de a câștiga influență în regiunea separatistă Transnistria, unde sunt staționați aproximativ 1.500 de soldați ruși.

Documentul de cinci pagini este împărțit obiective pe termen scurt, mediu și lung. Printre obiectivele imediate se numără „sprijinirea forțelor politice moldovenești care susțin relații constructive cu Federația Rusă” și „neutralizarea inițiativelor Republicii Moldova care vizează eliminarea prezenței militare ruse în Transnistria”.

Obiectivele pe termen mediu includ „opoziția față de politica expansionistă a României în Republica Moldova” și „opoziția față de cooperarea dintre Republica Moldova și NATO”.

Documentul FSB stabilește și obiective pe termen lung, inclusiv „crearea unor grupuri stabile de influență prorusă în elitele politice și economice din Republica Moldova” și „coagularea unei atitudini negative față de NATO”, scrie sursa citată.

Întrebat despre acest document, purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, a negat existența planului.

„Nu știm nimic despre existența unui astfel de plan. Nu exclud ca acesta să fie un fals. Rusia a fost întotdeauna și rămâne deschisă să construiască relații de bună vecinătate, reciproc avantajoase, inclusiv cu Republica Moldova”, a spus el.

„Ne pare foarte rău că actuala conducere a Moldovei se confruntă cu prejudecăți complet nejustificate și nefondate împotriva Moscovei”, a adăugat el, transmite sursa citată.

Rusia a acuzat Ucraina că plănuiește invadarea și preluarea Transnistriei, care se învecinează cu sud-vestul Ucrainei. Ministerul rus al Apărării a susținut luna trecută că ucrainenii adună arme în mai multe sate de graniță. Moldova și Ucraina au negat acest lucru.

În ultimele săptămâni, autoritățile moldovenești au arestat mai mulți presupuși activiști proruși, precum și un presupus agent al companiei de mercenari Wagner care a încercat să intre în țară.

Ucraina și Statele Unite au avertizat cu privire la eforturile Rusiei de a destabiliza guvernul Republicii Moldova. Vinerea trecută, Casa Albă a declarat că „actori ruși, unii cu legături cu serviciile de informații ruse, încearcă să organizeze și să folosească protestele ca bază pentru a stimula o insurecție fabricată împotriva Guvernului Republicii Moldova”.

Oficialii serviciilor secrete occidentale spun că strategia rusă în sine nu este surprinzătoare, dar este posibil să fi fost accelerată pe măsură ce guvernul moldovean își intensifică eforturile de a coopera mai strâns cu statele europene și SUA.

Citeşte mai mult despre

Noutăţile partenerilor

comentarii: