image
Sursa foto: libertatea.ro

O statuie asemănătoare sfinxului, descoperită de arheologi în Egipt

Arheologi egipteni au descoperit o statuie asemănătoare sfinxului în provincia Minia din sudul ţării, a anunţat sâmbătă Ministerul Antichităţilor de la Cairo.

Mica statuie de calcar a fost găsită la necropola Tuna al-Jabal şi prezintă „trăsături faciale frumoase şi clare”, a declarat un oficial al ministerului citat într-un comunicat, a anunțat Agerpres, citând dpa.

Sfinxul este o creatură mitică cu corp de leu şi cap de om. Săpăturile sunt în desfăşurare pentru a descoperi misterul prezenţei bustului în zonă, se spune în comunicat. Arheologii au găsit, de asemenea, colecţii de amulete din faianţă albastră portretizându-l pe zeul Bes şi vase de ceramică de diferite forme şi dimensiuni.

În ultimele luni, Egiptul a intensificat căutarea de artefacte antice în încercarea de a relansa industria turistică suferindă, care este o sursă principală de venit naţional. Turismul a fost extrem de afectat de tulburările generalizate de după revolta din 2011 împotriva dictatorului Hosni Mubarak.

Noutăţile partenerilor

comentarii: