image
Sursa foto: jurnal.md

Mungiu-Pippidi, despre Plahotniuc: „Cei care ați pierdut cheia băiatului ăsta, e răspunderea voastră să-l scoateți de acolo”

Democrația de la Chișinău este amenințată serios de câțiva ani, culminând în aceste zile, de un ”oligarh”, de fapt un băiat de cartier ridicat cu ajutorul crimei organizate din serviciile secrete pe culmile afacerilor și politicii.

Unul dintre numele lui (presa zice că are are trei pașapoarte, românesc, rusesc și moldovenesc) este Vladimir Plahotniuc și are sau a avut în slujba sa o pletoră de analiști români, inclusiv unii care îl sfătuiesc pe Klaus Iohannis și care sunt responsabili de reacția slabă a șefului statului în apărarea democrației de la Chișinău.

Baza abordării sale este raidul, adică o formă agresivă de preluare, atât a unei afaceri care nu e a lui, cât și a statului, și a dus pe culmi această tehnic post-sovietică, ajungând să dețină puterea fără să fi luat vreodată o majoritate în alegeri, dar folosind parlamentul, justiția și poliția. Rezultatul alegerilor nu mai contează de când este el în peisaj.

Camarazii de drum implicați în devalizări de milioane au ajuns după gratii și li s-a dat interdicție să vorbească. În general încearcă să oprească lumea să vorbească, mai ales victimele, ca pe Adrian Porumboiu.

La începutul președinției române a UE indicam calea de urmat clar și cu argumente (vedeți aici). Acum însă situația a devenit tensionată. Ca în Azeria, e momentul să faceți voi, aranjorii români care ați pierdut cheia băiatului ăsta, oferta unui elicopter. Aș zice, totuși, să nu mergeți până la azil politic, dar cred că e răspunderea voastră să îl scoateți de acolo și să nu mai umflați propaganda cu Dodon și Putin pe toate canalele voastre securiste de la București. Lasăți, nu au nevoie moldovenii să le spuneți voi ce rău e Putin, că știu și ei, dar fiecare amenințare la timpul ei. Azi, luați-vi-l acasă!

Un elicopter se impune pentru Vlad Plahotniuc, iar cine i-a dat pașaport românesc sigur știe de unde să-l ia și unde să-l trimită…

Alina Mungiu-Pippidi,

România Curată

Citeşte mai mult despre

Noutăţile partenerilor

comentarii: