image
Sursa foto: Getty Images

Arsene Wenger, tot mai aproape de PSG + Varianta surpriză anunţată, azi, de presa engleză

Arsene Wenger a anunţat că e pregătit să se întoarcă în fotbal, iar în acest moment cea mai plauzibilă variantă o reprezintă Paris St. Germain. Însă fostul manager al lui Arsenal nu va fi antrenor pe Parc des Princes, ci ar urma să-l înlocuiască pe directorul sportiv Antero Henrique.

"Cred că voi începe din nou de la 1 ianuarie. Nu ştiu încă unde. Sunt odihnit şi pregătit să muncesc din nou. Sunt cluburi, echipe naţionale. Se poate chiar şi în Japonia. Datorită celor 22 de ani de la Arsenal, am o experienţă mare la diferite niveluri. Există interes din întreaga lume", a declarat Wenger pentru Bild.

Potrivit ParisUnited.fr, Wenger are programată o întâlnire cu şefii campioanei Franţei în noiembrie. Ar fi o a doua discuţie între tehnicianul de 68 de ani şi oficialii campioanei din Ligue 1, susţine sursa citată.

Actualul director sportiv, Antero Hernique, nu mai este dorit de şefii lui PSG, care nu vor să lase perioada de transferuri din ianuarie pe mâna portughezului. În aceste condiţii, negocierile cu Wenger vor fi accelerate, pentru ca acesta să preia rolul cât mai rapid şi să pună la punct strategia pentru mercato.

În acelaşi timp, presa engleză susţine că Wenger este o variantă şi pentru banca lui Bayern Munchen, unde ar urma să-i ia locul lui Niko Kovac. Un zvon întărit oarecum de faptul că, azi, la prânz, campioana Germaniei a anunţat o conferinţă de presă, la care vor participa atât Uli Hoeness, cât şi Karl-Heinz Rummenigge.

Arsene Wenger s-a despărţit de Arsenal la finalul sezonului trecut, după ce a stat pe banca "tunarilor" 22 de ani, perioadă în care a cucerit 17 trofee - 3 titluri în Premier League, 7 Cupe ale Angliei şi 7 Supercupe ale Angliei.

Citeşte mai mult despre

Noutăţile partenerilor

comentarii: