Avocatul lui Kokorin, atacant al cărui frate Kiril a fost de asemenea inculpat, a declarat că va face apel împotriva acestor acuzaţii, potrivit informaţiilor difuzate de presa rusă.

În acelaşi timp, apărătorii lui Mamaev susţin că clientul lor nu a fost implicat în agresiunea a doi oficiali ai Ministerului Industriei şi Comerţului, solicitând ca jucătorul lui FC Krasnodar să fie fost pus sub acuzare doar pentru agresarea şoferului unei prezentatoare de la un post local de televiziune.

Avocaţii ambilor jucători au făcut deja apel, săptămâna aceasta, împotriva deciziei de a-i menţine în spatele gratiilor pe cei doi fotbalişti, decisă de un judecător, argumentând că arestul la domiciliu ar fi de ajuns, deoarece ambii au copii mici.

În principiu, Kokorin şi Mamaev ar trebui să rămână până pe 8 decembrie în faimosul centru de detenţie Butirka din Moscova, unde au fost închişi în trecut disidenţii sovietici.

Serghei Semak, antrenorul lui Zenit Sankt Petersburg, echipa lui Kokorin, a vorbit joi pentru prima dată despre acest caz, spunând că "nimeni nu poate justifica" actele comise de cei doi internaţional, însă a adăugat că "oricine are dreptul să greşească".

"Este o isterie care se bazează pe probleme morale şi există legea. Fără îndoială, băieţii merită o pedeapsă, dar aceasta trebuie să fie corectă", a spus Semak.

Kokorin şi Mamaev au fost arestaţi după ce au agresat cu brutalitate, pe 8 octombrie, doi funcţionari şi un şofer, care pentru moment au refuzat să-şi retragă denunţurile sau să ajungă la un acord cu avocaţii fotbaliştilor.