După mai multe interviuri televizate în care şi-a criticat şeful de partid, Gabriela Firea a susţinut o conferinţă de presă în care a ţinut să demonteze acuzaţiile lansate din tabăra lui Liviu Dragnea.

„Se transmite că vreau să pun umărul la dărâmarea guvernului. Nu este adevărat . Este o nouă campanie de intoxicare marca Liviu Dragnea. Picătura care a umplut paharul a fost aceea în care pe sub mitingul din 10 august s-a dorit la nivel politic să se asume întreaga responsabilitate și întreaga imagine negativă de către primarul general prin prisma faptului că prefectul este fostul coleg al primarului”, a spus Gabriela Firea.

Deşi s-a certat cu Gabriela Firea în perioada în care era premier, Mihai Tudose este de acord cu aceasta când spune că intervenţia jandarmilor a fost excesivă.

„Nu trebuia să ajungem acolo, iar folosirea forței ar trebui să se manifestze în imobilizare”, a spus Tudose.

Gabriela Firea i-a cerut şi ea lui Liviu Dragnea să facă un pas în spate de la conducerea partidului. O solicitare similară a făcut şi Ecaterina Andronescu.

„Dacă dna Firea are argumetne pentru afirmațiile pe care le face, mi se par fără îndoială afirmații foarte grave. Nu am înțeles de ce nu a discutat de mai multă vreme în interior”, a spus Ecaterina Andronescu.

Firea şi-a atras şi critici pentru poziţia sa. Deputatul de Argeş Cătălin Rădulescu cere ca aceasta să rămână fără sprijin politic din partea PSD.

„Ne deranjează că e un prejudiciu de imagine pe care ni-l aduce permanent. Noi o înțelegem că n-a făcut nimic pentru București, dar nu e de vină partidul”, a spus Cătălin Rădulescu.

„Firea a avut aceleași nemulțumiri și a fost la fel de vocală și cu Tudose. E nemulțumită indiferent de cine e la guvernare”, a spus Lavinia Craioveanu, senator PSD.

Pe de altă parte, se înmulţesc aleşii PSD care cer ca Liviu Dragnea să facă un pas în spate. Deputatul social democrat Răzvan Rotaru declară pentru Agerpres că o susţine pe Gabriela Firea în disputa ei cu liderul formaţiunii. El crede că sunt lucruri care trebuie schimbate în PSD şi se plânge că nu a fost niciodată consultat în luarea deciiziilor importante din partid.

„Nu am fost niciodată consultaţi. Nu am fost niciodată luaţi în seamă. Suntem parlamentari PSD, avem o vechime în partid foarte îndelungată, am făcut multe pentru acest partid şi nu sunt de acord să fiu batjocorit, umilit de către o parte din colegii mei. (…) Nu mă gândesc la o plecare din partid. Eu mă gândesc să rămân în partid să mă lupt cu cei care nu vor binele partidului”, a spus el.

La rândul său, deputatul de Botoșani Mihaela Huncă a anunţat pe Facebook că pleacă din Partidul Social Democrat. Motivul invocat: meritocrația şi competența nu se mai regăsesc în PSD.