Amintim că tragedia s-a produs în seara zilei de 13 septembrie 2016, când inculpatul, care conducea un Opel Zamfira pe traseul Chişinău - Soroca, în apropierea satului Paşcani, raionul Criuleni a tamponat două persoane care traversau carosabilul. Impactul a fost atât de puternic, încât victimele au decedat pe loc.

Inculpatul, în vârstă de 39 de ani, a mai fost în conflict cu legea, fiind anterior condamnat la amendă pentru comiterea unui huliganism.

Potrivit procurorilor, inculpatul şi-a recunoscut vinovăţia. La solicitarea acestuia, judecarea cauzei a avut loc în baza probelor administrate în faza de urmărire penală.

Sentinţa este cu drept de atac în condiţiile legii.