Reclamaţiile au fost depuse la Tribunalul Superior din Los Angeles, potrivit The Hollywood Reporter.

În documente se arată că firmele făceau reclamă falsă la produse de îngrijire, precum creme de faţă şi suplimente. Ele susţineau că cele două vedete le folosesc şi le recomandă.

Denunţul lor vizează o tehnică de publicitate cunoscută sub numele de „marketing prin afiliere”.

Bullock şi DeGeneres acuză firmele de publicitate falsă şi concurenţă neloială, cer ordin de retragere a anunţurilor şi daune compensatorii, dar şi anchetarea acestui tip de marketing.

În urmă cu câteva săptămâni, Kim Kardashian a denunţat o aplicaţie de mobil din China pentru o chestiune similară. La aceeaşi curte de justiţie americană, ea a depus o plângere în care susţine că Sweet Camera a companiei iHandy i-a folosit imaginea fără permisiune. Vedeta a cerut despăgubiri de 10 milioane de dolari.