image
Sursa foto: captură video

Momentul în care polițiștii prind un șofer beat, care a luat o mașină de la spălătoria auto unde muncea pentru a pleca acasă

A luat fără permisiune o mașină de la spălătoria auto unde muncea pentru a pleca acasă. Este isprava unui bărbat de 49 de ani, din Bălți, care a fost prins de polițiști. Mai mult, acesta s-a dovedit a fi beat.

Incidentul s-a întâmplat aseară, în jurul orei 20:00. Inspectorii de patrulare au fost anunțați că bărbatul se deplasa cu viteză excesivă pe o stradă din Bălți. Fiind somat să se oprească, conducătorul auto nu s-a supus și a plecat mai departe.

În curtea unui bloc de locuit, angajații INP l-au ajuns din urmă și l-au scos forțat din automobil pe șofer. Fiind supus testării alcoolscopice, rezultatul a arătat 1.11 mg/l.

Șoferul susține că lucrează la o spălătorie auto din oraș și fără permisiunea proprietarului automobilului a luat mașina pentru a pleca acasă.

Forțele de ordine investighează cazul.

Citeşte mai mult despre

Noutăţile partenerilor

comentarii: