image
Sursa foto: Profimedia

Karim Benzema, răspuns acid pentru Mohamed Salah înaintea finalei UEFA Champions League

Liverpool și Real Madrid se înfruntă sâmbătă, 28 mai, de la ora 22:00, pe “Stade de France” din Paris, în finala UEFA Champions League.

Liverpool speră să-și treacă în palmares trofeul cu numărul 7 în această competiție, în timp ce Real Madrid deține recordul de trofee, 13.

Mohamed Salah (29 de ani) este considerat principalul pericol pentru defensiva “galacticilor”, având în vedere că a a reușit 31 de goluri și 16 pase decisive în acest sezon, în toate competițiile.

După calificarea lui Liverpool în finala UEFA Champions League, Salah a postat un mesaj “războinic” pe Twitter cu trimitere la confruntarea cu Real Madrid: “Avem o revanșă de luat”.

“Sunt entuziasmat înaintea finalei, am vrut să jucăm cu Real Madrid. Am pierdut în 2018, a fost o zi tristă pentru noi și cred că acum este vremea revanșei. Sunt sigur că va fi un meci greu, dar trebuie să ne concentrăm pe jocul nostru și cred că avem șanse bune”, a declarat Salah.

Atacantul egiptean se referă la finala din 2018, când a fost accidentat de către Sergio Ramos și a fost nevoit să iasă de pe teren în minutul 31. Liverpool a pierdut duelul pentru trofeu cu Real Madrid, scor 3-1.

Căpitanul lui Real Madrid, Karim Benzema, s-a declarat deranjat de încrederea excesivă arătată de către jucătorii lui Liverpool înaintea finalei de la Paris.

“Cei de la Liverpool au prea multă încredere. Poate cred că au câștigat deja meciul sau cred că Real Madrid nu mai este la fel de bună ca înainte. Cred că se consideră favoriți. Salah poate să spună ce vrea, vom vedea pe teren”, a spus atacantul francez, într-un interviu pentru Movistar.

Karim Benzema (34 de ani) a înscris 44 de goluri și 15 pase decisive în 45 de meciuri în acest sezon. Atacantul francez l-a egalat pe Raul în topul marcatorilor all-time de la Real Madrid.

Citeşte mai mult despre

Noutăţile partenerilor

comentarii: