image
Sursa foto: national.ro

Fostul senator român Dan Şova, condamnat definitiv la trei ani de închisoare cu executare

Fostul senator Dan Şova a fost condamnat miercuri de instanţa supremă la trei ani de închisoare cu executare pentru trafic de influenţă, în dosarul CET Govora, în care este acuzat că a luat mită 100.000 de euro pentru a asigura încheierea unui contract între CET Govora şi o firmă de avocatură.. Decizia este definitivă.

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a menţinut astfel decizia primei instanţe, care l-a condamnat pe Şova la trei ani de închisoare.

De asemenea, fostul director al CET Govora Mihai Bălan a primit trei ani închisoare cu suspendare pentru abuz în serviciu în formă continuată, cu un termen de supraveghere de patru ani.

Decizia de miercuri este definitivă.

La ultimul termen al procesului, DNA ceruse pentru Dan Şova pedeapsa orientată spre maximum, adică nouă ani şi patru luni de închisoare, considerând că sentinţa din primă instanţă este "nejustificat de blândă”.

Dan Şova a fost trimis în judecată în ianuarie 2017 în dosarul CET Govora, în care este acuzat că a luat mită 100.000 de euro pentru a asigura încheierea unui contract între CET Govora şi o firmă de avocatură.

În primă instanţă, Şova a fost condamnat în septembrie 2017 la trei ani de închisoare cu executare, aplicându-i-se pedeapsa complementară de interzicere a exercitării unor drepturi timp de 2 ani de la eliberare. Şova a fost obligat şi la plata către stat a sumei de 100.000 euro sau contravaloarea în lei la cursul BNR din ziua plăţii, cu titlu de confiscare specială.

Alături de Şova a fost judecat şi fostul director general al CET Govora, Mihai Bălan, pentru trafic de influenţă şi abuz în serviciu. Acesta a fost condamnat la 3 ani de închisoare cu suspendare pentru abuz în serviciu în formă continuată.

Citeşte mai mult despre

Noutăţile partenerilor

comentarii: