image
Sursa foto: bundestag.de

Burse oferite de Bundestag pentru tinerii din Republica Moldova

Absolvenţii universităţilor din Republica Moldova pot participa și în 2020 la un program de burse oferit de Bundestag pentru o perioadă de cinci luni.

Beneficiarii programului vor putea activa în cadrul biroului unui deputat german. În rezultat, aceştia vor cunoaşte sistemul parlamentar german, procesele decizionale precum şi vor putea acumula experienţă practică privind activitatea parlamentară.

Programul durează începând cu 1 martie 2020 până pe 31 iulie 2020, iar participanţii vor primi o bursă lunară în valoare de 500 de euro.

Totodată, vor fi preluate şi costurile de călătorie şi asigurare şi va fi oferită cazare gratuită.

La program vor putea candida persoanele care sunt născute după 1 martie 1990 şi care au cunoştinţe foarte bune de limbă germană.

Informaţii detaliate despre programul de burse le puteţi obţine accesând pagina web a Ambasadei Germaniei la Chişinău - chisinau.diplo.de.

Citeşte mai mult despre

Noutăţile partenerilor

comentarii: