Regulamentul Circulaţiei Rutiere a fost încălcat de un om, dar, în consecinţă, au avut de suferit şase. Un accident grav s-a produs pe traseul Tiraspol - Camenca, în apropierea satului Jura din raionul Râbniţa. Un bărbat de 45 de ani, care conducea o maşină marca Audi, a încercat o depăşire și a ieșit pe contrasens, unde s-a ciocnit cu un tractor. În rezultatul impactului, tractorul s-a răsturnat, iar autoturismul a luat foc.

În urma acestui accident, au avut de suferit patru pasageri ai automobilului, şoferul acestuia, precum şi tractoristul. Unul dintre pasageri, un adolescent de 15 ani, a fost internat în Secţia Reanimare a Spitalului Raional Râbniţa.

Iar un locuitor al oraşului Tighina a rămas fără maşina sa, un Audi A6, după ce a dus-o la un atelier auto din localitate. A doua zi, când a venit să-şi ia automobilul, i s-a spus că acesta nu este. Ceva mai târziu, angajaţii atelierului au recunoscut că unul dintre colegii lor a luat maşina şi a plecat acasă cu ea.

Mai mult, fiind în stare de ebrietate, tânărul care avea misiunea să repare automobilul, nu să-l „împrumute” pentru câteva ore, a provocat un accident, ciocnindu-se cu un microbuz de linie, iar apoi a fugit de la locul faptei cu tot cu Audi. El a fost prins ceva mai târziu. În mașină se afla și un amic de-al acestuia. Ambii au fost reținuți.