image
Sursa foto: jurnal.md

Sărăcia devine o crimă în Ungaria

Sărăcia devine o crimă în Ungaria. Aşa traduc asistenţii sociali noua lege votată de Parlament, care stabileşte că toţi cei aproximativ 200 de mii de oameni fără adăpost comit o infracţiune dacă dorm pe străzi. Sancţiunea pleacă de la amendă şi poate ajunge la închisoare. Un şir de decizii ilogice, care nu rezolvă problema delicată a celor care nu au nici casă, nici serviciu.

„Cunosc modificarea de lege şi cred că este inumană. Primesc amenda, dar din ce o plătesc? N-am de unde. Merg la puşcărie”, spune Mariann Laska, o persoană fără adăpost din Budapesta.

Potrivit noii legi, oamenii fără adăpost găsiţi pe străzi vor fi somaţi de poliţişti de trei ori să părăsească spaţiul public, apoi li se va oferi posibilitatea să muncească în folosul comunităţii. Cine refuză va fi arestat. Asistenţii sociali avertizează că trimiterea oamenilor defavorizați în celule ar putea agrava problemele autorităţilor.

„Există oameni cu afecţiuni psihiatrice, de alcoolism, diferite probleme cu care nu pot trăi în comunităţi”, arată Angelika Mihalik, jurist și asistent social.

În plus, legea este neclară: nu precizează cât timp stă în arest o persoană fără adăpost şi mai ales ce se va întâmpla cu ea după ce va fi eliberată. Iar

„Oamenii aceştia, somaţi de poliţie, vor pleca din locurile pe care le cunoşteam, unde îi găseam în fiecare seară”, arată Timea Bagdi, asistent social.

Asistenţii sociali de la Budapesta le spun guvernanţilor că altele sunt adevăratele probleme.

„Aici nu vorbim doar de faptul că nu au unde locui, ei nu au nici unde lucra”, subliniază Timea Bagdi.

Asistenţii sociali spun că cea mai mare problemă este că autorităţile pot confisca şi distruge toate obiectele oamenilor fără adăpost. Adică au voie să îi lase fără hainele groase şi sacii de dormit cu care se apără de iernile geroase.

„Prin incriminarea celor fără adăpost şi calificarea acestei situaţii ca infracţiune, practic au declarat că sărăcia este o crimă”, conchide Angelika Mihalik.

Citeşte mai mult despre

Noutăţile partenerilor

comentarii: