image
Sursa foto: zdg.md

„Integrarea europeană a RM prin Ghana, India si Argentina”; Ex-ambasadorul Iurie Reniță, SCRISOARE deschisă către Filip

Iurie Reniță, ex-ambasadorul Republicii Moldova în România, Belgia și NATO, a adresat o scrisoare deschisă premierului Pavel Filip în care critică dur noile priorități ale politicii externe a Republicii Moldova, manifestate prin deschidera unor misiuni diplomatice pe continentele african, latino-american și asiatic.

„Cred că, în prezent, Ghana, Argentina și India nu constituie priorități majore pentru prezentul și viitorul european al Republicii Moldova, doar dacă nu cumva doriți să perpetuați o tradiție mai veche din perioada sovietică, atunci când nomenclaturiști de tot genul erau trimiși ambasadori „pentru merite deosebite față de partid și de stat”, spune Iurie Reniță.

Totodată, diplomatul îndeamnă Guvernul să pună capăt practicii păguboase de a deschide misiuni diplomatice, avându-i ca protagoniști și protejați pe oamenii de afaceri din țara noastră sau din afară.

Publicăm integral scrisoarea deschisă a lui Iurie Reniță, adreastă lui Filip.

Domnului Pavel Filip, prim-ministrul R. Moldova

SCRISOARE DESCHISĂ

Integrarea europeană a R. Moldova prin Ghana, India si Argentina

Domnule prim-ministru,

Sper că vă mai amintiți de perioada guvernării lui Voronin, când prioritățile politicii noastre externe erau stabilite de persoane care nu aveau nimic în comun cu diplomația sau relațiile internaționale. Totodată, sunt sigur că nu ați uitat și de lozinca politică din acea perioadă, care stabilea că procesul de integrare europeană a țării noastre trebuie să se producă împreună sau doar prin intermediul Uniunii Rusia-Belarus. Dacă cei care îl consiliau pe Voronin erau departe de diplomație, cu atât mai neverosimilă pare situația curentă, când sunteți înconjurat și consiliat de diplomați de carieră, printre care și foști miniștri de Externe și chiar un fost prim-ministru.

Dincolo de necesitatea de a consolida și de a diversifica prezența noastră pe mapamond, recunosc că am rămas și eu „profund impresionat” de noile priorități ale politicii externe, afișate prin deschidera unor misiuni diplomatice pe continentele african, latino-american și asiatic. Această nouă abordare diplomatică a guvernului actual ne inoculează ideea că pe străbunul continent european am reușit să promovăm toate dezideratele noastre strategice și a sosit momentul cel mai propice să ne extindem în întreaga lume. Cred că, în prezent, Ghana, Argentina și India nu constituie priorități majore pentru prezentul și viitorul european al R. Moldova, doar dacă nu cumva doriți să perpetuați o tradiție mai veche din perioada sovietică, atunci când nomenclaturiști de tot genul erau trimiși ambasadori „pentru merite deosebite față de partid și de stat”.

Deschiderea oricărei misiuni diplomatice comportă în mod obligatoriu prezența mai multor elemente esențiale, prioritare find cele de ordin politico-diplomatic și comercial-economic. La o examinare riguroasă a Expunerilor de Motive pentru deschiderea ambasadelor noastre în Argentina, Ghana și India (semnate de secretarul general de stat de la MAEIE Mihail Căpățină), rezultă că R. Moldova ar avea beneficii indubitabile prin faptul că „Argentina este ca și noi o țară agrară, produce cele mai multe derivate din soia, fiind și cel de-al 5-lea cel mai mare producător de vin din lume”. În cazul Ghanei ne impresionează în mod aparte faptul că „producția de petrol a acestei țări a crescut la aproape 60 de milioane de barili, rezultând în venituri din exportul de petrol cu 124% mai mari decât în anul precedent ”, de unde apare și necesitatea imperioasă de a înființa o ambasadă, iar „acțiunea în cauză corespunde intereselor naţionale ale ţării, de ordin politic şi economic”. Cu referire la India, sunt invocate argumente că această țară „constituie o piață enormă și o oportunitate excepțională de cooperare economică pentru orice stat, inclusiv pentru R. Moldova”. Chiar nu aș mai dori să mă pronunț vis-a-vis de aceste „argumente irefutabile” pentru deschiderea celor 3 misiuni diplomatice. Doar constat că avem deja „o abordare globală” în politica noastră externă.

În cazul în care inițiativele respective vin de la MAEIE (am mari dubii!), poate ar fi cazul, domnule prim-ministru, să mai temperați elanul comsomolist al ministrului de Externe, chiar dacă pe acesta îl mai mistuie în continuare nostalgia după Ambasada noastră în Qatar, unde a activat anterior. Ar trebui să punem punct practicii păguboase de a deschide misiuni diplomatice, avându-i ca protagoniști și protejați pe oamenii de afaceri din țara noastră sau din afară. Ca să exemplific, mă voi referi la deschiderea ambasadei noastre in Qatar, pe care s-a contat foarte mult că va genera investiții de multe milioane de dolari în R. Moldova. Ba mai mult: ni se promitea, de către ex-premierul Filat și ex-ministrul de Externe Leancă, că vom exporta/importa multe produse valoroase, printre care gaz lichefiat și petrol la prețuri derizorii, avându-l în calitate de „consilier și expert internațional în domeniu” pe fostul ministru comunist al Educației Victor Țvircun. Oare cele două Ambasade deja deschise în Qatar și în Emiratele Arabe Unite nu sunt suficiente pentru prezența noastră în această zonă a lumii? Sau poate cele 2 țări din Golful Persic nu au suficiente cantități de petrol și gaze naturale pentru a asigura necesitățile noastre, nu mai au nevoie de produsele agricole moldovenești ca să ne orientam tocmai spre Ghana, Argentina și India?

Iar dacă insistați atât de mult să valorificați oportunitățile pe care ni le oferă statele respective, vă sugerez să suplimentați Ambasada noastră la București cu o funcție de ministru consilier, responsabil pentru colaborarea comercial-economică cu cele 32 de țări acreditate în R. Moldova, cu reședință la București, din care fac parte și cele trei state. Totodată, din perspectiva diversificării piețelor de desfacere pentru produsele din Moldova, poate ar fi cazul să valorificați mai activ și mai insistent instituția consulatelor onorifice în aceste și alte țări și nu neapărat deschiderea ambasadelor, care este mult mai costisitoare.

După mine, e imperios să aprofundăm colaborarea politico-diplomatică și comericial-economică, în primul rând cu toate țările membre ale UE, astfel ca exporturile noastre în aceste state să devină sigure și de durată. Chiar dacă în Constituție vom inlude vectorul european al R. Moldova, acest fapt nu ne face mai eligibili, dacă nu vom valorifica posibilitățile enorme pe care ni le oferă spațiul comercial-economic și de valori democratice spre care tindem.

În cazul în care aveți un excedent bugetar pentru deschiderea de noi ambasade, vă sugerez să suplimentați ambasadele noastre din Spania, Portugalia, Grecia și Italia, să nu le lăsați într-o situație complicată, cu doar doi diplomați, tocmai în țările în care avem sute de mii de cetățeni cu multiple probleme, dar care ne asigură marea parte a remitențelor. Nu mai vorbesc de necesitatea consolidării cu personal a Ambasadei noastre de la București, din simplul considerent că România, al patrulea an consecutiv, este principalul nostru partener comercial din cadrul UE.

De vreme ce ne dorim consolidarea pozitiei noastre în cadrul ONU, în special în contextul promovării rezoluției privind retragerea forțelor militare rusești de ocupație, ar fi cazul să suplimentați personalul misiunii noastre de la New York, de unde am putea mai lesne și mai sigur valorifica posibilitățile cooperarii politico-diplomatice și comercial-economice cu multe țări ale lumii, inclusiv cu Ghana, India și Argentina.

Nu ar fi oare indicat să avem o Ambasadă în Croația, acoperind și Slovenia, ambele state membre ale UE? Nu cred că ar fi lipsită de sens și posibilitatea de a deschide o ambasadă la Belgrad, pentru a acoperi țările din Balcanii de Vest, inclusiv Muntenegru, devenite eligibile pentru aderarea la UE. Nu considerați că experiența și expertiza recentă a acestor țări balcanice în procesul de integrare europeană ar valora mai mult decât descinderile noastre africane, latino-americane și asiatice?

Chiar dacă v-ați consultat în prealabil cu diplomați de carieră de la Externe și cu cei care vă înconjoară la guvern, m-aș mira dacă cineva dintre aceștia a avut curajul să vă dezvăluie că toată această „afacere diplomatică” miroase a ulei nerafinat de „Floarea Soarelui” sau de alte produse ale holding-ului „Trans-Oil Group of Companies”, avându-l proprietar pe un deținător de triple cetățenii (Moldova, Georgia, SUA).

Considerați că din cele trei țări, în special Ghana, vor veni să învestească în R. Moldova? Credeți chiar că de aici vor veni cei 5000 de viitori deținători ai cetățeniei R. Moldova, aducând cu ei circa 1 250 000 00 USD? Chiar nu are suficiente rețele de business și piețe de desfacere bunul dvs. prieten și consilier în toate, care vă însoțește în vizite oficiale prin țările arabe? Sunt sigur, are suficiente posibilități financiare să-și trimită în aceste țări reprezentanți comerciali din contul holding-ului și nu a statului.

P.S. Nu m-am referit în această Scrisoare Deschisă la deschiderea misiunii diplomatice în Irlanda, unde demult era necesară o ambasadă, cu mult înaintea Qatarului și a EAU. Dacă, eventual, în Scrisoare nu sunt suficient de clare numele persoanelor la care m-am referit, le menționez aici: Andrei Galbur, Iurie Leancă, Tudor Ulianovschi, Vaja Jhashi. Pe șeful dvs. de partid, de asemenea, nu l-am evocat, deoarece este clar pentru toată lumea că nimic în această țară nu mișcă fără aprobarea lui Vlad Plahotniuc, inclusiv deschidea ambasadelor în Ghana, India și Argentina.

Cu gânduri doar bune, Iurie Reniță, ex-ambasador în România, Belgia și la NATO

Citeşte mai mult despre

Noutăţile partenerilor

comentarii: