image
Sursa foto: facebook.com/alexander.slusari

Petic, despre cea mai neagră zi din detenție și detalii neștiute despre dosarul fabricat: „Știți de ce au ales violul?”

Gheorghe Petic a depus zilele acestea câteva demersuri la Procuratura şi Inspectoratul de Poliţie din Ungheni, în care solicită examinarea cazurilor în care au fost răspândite mai multe informaţii calomnioase la adresa sa. Petic a fost eliberat pe 19 iulie, iar instanţa a trimis la rejudecare cauza în prima instanţă. El consideră că dosarul penal pe numele său a fost fabricat la comanda ex-ministrului de Interne, Alexandru Jizdan, şi cu implicarea fostului șef al Oficiului teritorial Ungheni al Cancelariei de Stat, reprezentant al Guvernului în teritoriu, Petru Gherasimov. Detalii despre aceste cazuri, dar şi referitoare la tentativa de viol, pentru care Petic a fost condamnat la închisoare cu executare şi a stat închis timp de nouă luni, vă oferim într-un interviu.

– Domnule Petic, zilele acestea aţi depus câteva demersuri la Inspectoratul de Poliţie şi Procuratura Ungheni, în care aţi reclamat că sunteţi victima unor declaraţii mincinoase, la ce cazuri vă referiţi?

Unul din aceste demersuri îl vizează pe bloggerul Eugen Luchianiuc, care a publicat mai multe informaţii calomnioase la adresa mea. Ulterior aceste informaţii erau preluate de pe blogul său şi tirajate de mass-media afiliată PD: Publika, Canal 2, Canal 3. Un demers similar am depus şi anul trecut la poliţia din Ungheni, dar nimeni nu l-a examinat. Acest blogger afirma că eu, în calitate de şef de catedră la Colegiul Naţional al Poliţiei de Frontieră, aş fi hărţuit câteva studente. În realitate, nici nu le-am învăţat. Într-un caz, presupusa hărţuire coincidea cu aflarea mea în străinătate.

Alte trei demersuri le vizează pe presupusele studente pe care le-aş fi hărţuit – poliţistele de frontieră Ana Voicu şi Doina Romanciuc şi fosta poliţistă de frontieră Marina Andriciuc. Şi pe numele lor anul trecut am depus plângeri la poliţie pentru calomnie, dar nu am primit niciun răspuns. Aceste doamne au depus plângeri, în octombrie 2018, la Secţia de urmărire penală Bălţi că eu, în calitate de profesor, le-aş fi hărţuit în 2011, în timpul lecţiilor, prin atingeri, vorbe. În baza acestor plângeri Procuratura Bălţi a deschis trei cauze penale. Când avocaţii cereau să fiu cercetat în libertate, îmi era prelungită măsura de arest cu 20-30 de zile, făcându-se trimitere la faptul că mai sunt trei cauze penale şi ar fi periculos să mă elibereze. Astfel, automat, mi se prelungea termenul de arest.

Vreau să precizez că pe niciuna din ele nu le-am învăţat. Eram cadru managerial, făceam proiecte, au fost cazuri în care am asistat la ore, am avut şi câteva stagii peste hotare. N-am făcut nicio lecţie cu aceste persoane în calitate de profesor, fapt care poate fi demonstrat prin evidenţa reuşitei lor. Mai mult ca atât, una din ele afirmă că aş fi avut ore cu ea în 2015-2016. Dar în 2015 am fost scos din funcţie pentru că am participat la un protest al Platformei DA, iar în 2016 am fost eliberat din serviciu. Am rămas şocat când am auzit aceste declaraţii. La două fete măcar am asistat la ore, deşi nu le-am învăţat. În cazul Doinei Romanciuc, doamna pretindea că aş fi hărţuit-o, pe când eu nici nu mai activam acolo. Am solicitat procuraturii, poliţiei să fie investigate aceste cazuri, doresc să ştiu la indicaţia cui au acţionat. Să iasă cu scuze publice, pentru că au lovit nu doar în mine, ci şi în familia mea.

– S-a schimbat ceva la Inspectoratul de poliţie, la Procuratura Ungheni, din 2018 până în prezent? Ce vă face să credeţi că aceste demersuri vor fi examinate profesionist şi netendenţios?

Din păcate, nu s-a schimbat nimic. Nu cred că vor întreprinde măsurile necesare, altfel vor trebui încătuşaţi chiar unii din ei ori şefii lor. Voi urma însă procedura juridică. O să insist să fie examinate. Sunt nişte declaraţii mincinoase, pentru care eu am plătit cu libertatea, şi aceste doamne ar trebui să poarte răspundere pentru ce au făcut.

– În legătura cu presupusa tentativă de viol, au fost mai multe speculaţii în presă, că aţi fi fost prieteni, ba chiar amanţi cu presupusa victimă. În realitate, cum aţi făcut cunoştinţă şi în ce relaţii aţi fost cu ea?

Prima dată am stat faţă în faţă în şedinţa de judecată din 19 iulie, curent, când a fost forţată să vină să depună mărturii. Am mai văzut poze cu ea după ce am fost eliberat. Mi-am amintit că am mai văzut-o în 2011, când activam în calitate de şef de catedră la colegiu. Noi, Poliţia de Frontieră, aveam lecţii împreună cu poliţiştii de la Inspectorat. La aceste lecţii era necesară prezenţa asistentului medical, pentru că erau lecţii practice, de aplicare a armei.

Dumneaei era prezentă în calitate de angajată a punctului medical al Inspectoratului de Poliţie Ungheni. Ulterior, poate m-am mai întâlnit cu ea pe o stradă din Ungheni, dar nu am comunicat şi nu am interacţionat cu ea sub nicio formă. Nu o cunosc personal. Poate dumneaei mă cunoaşte, poate m-a văzut prin Ungheni, pe la activităţile noastre civice ori politice, dar eu nu o cunosc. Doresc, după finalizarea cazului, să dau publicităţii fiecare filă din acest dosar. E bun pentru un studiu de caz, ca lumea să vadă cum se fabrică un dosar, cu câtă obrăznicie s-a ajuns să se speculeze că o cunosc, că mi-ar fi fost amantă. Nu am atât pretenţii la această doamnă, cât la cei care au influenţat-o şi au fabricat acest dosar.

– Dacă instanţa vă va da dreptate, sunteţi gata să-i iertaţi cele întâmplate ori o veţi acţiona în judecată pentru calomnie?

Dacă îşi va cere scuze public şi va spune cine a influenţat-o să mă atace în acest mod, sunt gata să o iert. Dar dacă nu o va face, o voi trage la răspundere. Mi-a pătat onoarea, a încercat să-mi distrugă familia, mi-a afectat copiii, părinţii. Se zvoneşte că s-a ales cu beneficii din acest caz. Trebuie să înţeleagă că eu am plătit cu nouă luni pe care le-am trăit în condiţii extrem de dificile. Să spună de ce a procedat astfel şi la indicaţia cui…

Ea şi procurorul au spus că la 14.25 eram la ea în casă şi, în acelaşi timp, procurorul a prezentat nişte imagini video în care exact la aceeaşi oră, timp de câteva secunde, apar în imaginile video de pe o cameră de luat vederi lângă biroul unor executori judecătoreşti din Ungheni, amplasat la 400 – 500 m de casa ei. Ei înşişi se contrazic. Au fost ridicate fire de păr, niciunul nu-mi aparţine, măcar o amprentă de a mea nu au găsit la faţa locului. Niciuna!

Aseară, am avut o întâlnire cu un fost student. Peste opt zile de la arestul meu, pe 20 octombrie 2018, a fost dus la Bălţi. Şi el a fost forţat să facă o declaraţie împotriva mea. Ştiţi cum l-au găsit? După ce-am fost arestat, mi-au ridicat telefonul, aveam numele acelui băiat în datele de contact. Au restabilit convorbirile, mesajele, să vadă cu cine discut, cine ce informaţii mi-a dat. După ce am făcut dezvăluirile cu schemele de contrabandă cu ţigări la hotar, cineva a venit şi a scris pe pereţii scării blocului unde locuiesc, de la primul la ultimul etaj, – „Petic, contrabandist”, „maniac sexual”. Simţeam că mi se pregăteşte ceva. Alexandru Larionov, fost secretar de stat al Ministerului de Interne, fost coleg, mi-a spus exact cu o lună înainte de a fi arestat: „Pleacă din RM, este unica ta şansă să scapi de puşcărie”.

– În ce măsură a fost afectată familia Dvs. de acest caz?

Ştiţi de ce au ales violul? Fostul ministru, Alexandru Jizdan, a activat în Direcţia operaţiuni speciale şi ştie foarte bine cum se înscenează un viol, că este o acţiune imorală, cu care poţi distruge cu uşurinţă o familie, cariera şi viaţa unui om. A vrut să mă bage în închisoare, unde un fost poliţist are parte de zile negre, dar dacă e vorba de un poliţist arestat pentru viol, cu atât mai mult, acesta poate fi adus în pragul sinuciderii. Nu am cedat. Am o familie puternică, care m-a susţinut, soţia a înţeles din start cum stau lucrurile. Am două fete care ştiu cât de mult suflet am pus ca să schimb lucrurile în bine. Nu am şi nu am avut niciun reproş în familie. Ba chiar acest caz ne-a apropiat pe mine și soție şi mai mult şi ne gândim să avem al treilea copil.

– Care a fost cea mai neagră zi din detenţia Dvs?

Când am aflat rezultatul alegerilor parlamentare. Mă aşteptam ca blocul ACUM să câştige mai mult. Cea mai fericită a fost, evident, ziua de 8 iunie, când a avut loc pe întuneric şedinţa Parlamentului. Am simţit o speranţă.

– S-a schimbat ceva legat de schemele despre care aţi vorbit, aţi simţit vreo reacţie din partea autorităţilor la dezvăluirile Dvs.?

Schemele sunt stopate, sunt îngheţate, dar nu sunt demontate. Cert e că ce a fost nu va mai fi. Şeful Poliţiei de Frontieră, Rosian Vasiloi, face acum o muncă enormă şi sunt convins că vor fi demontate, cu atât mai mult cu cât e o filieră internaţională. Nici spaniolii, nici bulgarii nu se vor mai avânta să reia contrabanda ştiind de scandalul care s-a ridicat aici

– Vă simţiţi pregătit pentru a candida la funcţia de primar de Ungheni?

Colegii m-au înaintat, dar urmează să avem o discuţie cu colegii de la Partidul Acţiune şi Solidaritate, deoarece şi ei au înaintat un candidat. Dacă vor decide că e un candidat mai bun, sunt gata oricând să mă retrag. Încă nu avem o decizie definitivă în acest sens.

Jurnal de Chișinău

Citeşte mai mult despre

Noutăţile partenerilor

comentarii: