image
Sursa foto: Archy Worldys

Germania va menţine controalele la frontiera cu Austria până în mai 2019

Germania va prelungi controalele la frontiera cu Austria cu şase luni, până în mai 2019, a anunţat vineri ministrul de interne german Horst Seehofer, relatează dpa.

Decizia - bazată pe argumentul că este încă mult prea uşor pentru migranţi să se deplaseze între ţările membre UE şi că lipsesc controalele la frontierele externe ale blocului comunitar - va fi prezentată în mod oficial Uniunii Europene vineri seara.

Condiţiile pentru ridicarea controalelor la graniţele interne nu sunt încă întrunite, a spus el.

Potrivit deciziei guvernului de la Berlin, controalele vor continua până pe 11 mai 2019. Ele au fost instituite în 2015 după ce zeci de mii de migranţi au intrat în Germania via Austria după ce au ajuns în Europa prin Grecia sau Bulgaria şi apoi călătorind pe ruta Balcanilor, scrie Agerpres.

Şase ţări au reintrodus din 2015 controale în spaţiul Schengen (Franţa, Germania, Austria, Danemarca, Suedia, Norvegia), utilizând derogări legale de la principiul liberei circulaţii.

Majoritatea ţărilor au justificat iniţial aceste măsuri prin valul de migranţi ilegali în interiorul UE, dar au invocat totodată şi temeri legate de securitate, în special atentate jihadiste care au vizat ţări europene.

Franţa a transmis Comisiei Europene la începutul lunii octombrie că va prelungi, din nou, cu şase luni controalele restabilite în seara atacurilor din 13 noiembrie 2015, apreciind că ameninţarea teroristă este în continuare foarte pregnantă pe teritoriul său.

Aceste controale, care urmau să fie suspendate la sfârşitul lunii octombrie, vor fi reînnoite până la 30 aprilie 2019, au indicat autorităţile franceze.

De asemenea, Austria şi-a anunţat intenţia de a continua controalele la unele dintre graniţele sale.

Comisia Europeană a cerut vineri 'să se pună capăt' prelungirii controalelor la frontierele interne ale spaţiului Schengen, o măsură care ar trebui să fie excepţională, dar care a fost în mod repetat reînnoită de mai multe ţări.

Citeşte mai mult despre

Noutăţile partenerilor

comentarii: