image
Sursa foto: stiri.md

Milionarul „Ghena” de la CNA, plasat în arest la Penitenciarul 13

Magistratii Judecatoriei Chisinau, sediul Ciocana, au emis mandat de arestare în privința șefului Direcției Generale Urmărire Penală a CNA, Ghenadie Tanas. Acesta a fost plasat în arest preventiv, pe un termen de 20 zile, cu executare în Penitenciarul nr.13 Chișinău.

Se întâmplă după ce procurorii și mascații de la SIS au descins acum două zile cu percheziții la Ghenadie Tanas, care fusese reținut pentru 72 de ore în urma perchezițiilor.

Acesta este bănuit de îmbogățire ilicită, fals în declarații și practicarea ilegală a unor activități financiare.

Procurorii anticorupție și ofițerii SIS efectuaseră percheziții în mai multe locații, inclusiv la membrii familiei lui Tanas, bănuiți de complicitate la comiterea infracțiunilor imputate. Descinderi au avut loc și la biroul lui Ghenadie Tanas de la CNA.

Numele acestuia a apărut prima dată în investigații jurnalistice, iar potrivit informațiilor obținute de Jurnal, o anchetă în privința lui a inițiat recent și Autoritatea Națională de Integritate.

Recent, numele lui „Ghena” a răsunat în Parlamentul Republicii Moldova, când deputatului PAS, Adrian Cheptănaru, a spus că Tanas de la CNA ar fi „milionar în euro” și ar avea o avere exagerat de mare. Oficial, acesta deține aproximativ 350 de hectare de teren agricol, iar numele mamei și fratelui său apar într-o serie de tranzacții imobiliare, conectate și la unul dintre prietenii bugetarului de la CNA. Potrivit deputatului, părinții lui Ghenadie Tanas ar deține mai multe imobile deși nu sunt oameni de afaceri.

„În 2009, mama oligarhului anticorupție, profesoară la o simplă școală din sat, cumpără un imobil de 69 de metri pătrați la Ungheni, în 2010, tatăl său tractorist cumpără un apartament de 47 de metri pătrați la Ungheni și unul de 100 de metri pătrați, nou, la Chișinău, ulterior în 2015, tatăl și fratele oligarhului cumpără 24 de locuri de parcare în curtea aceluiași bloc. Părinții lui Ghena, un tractorist și o profesoară de muzică dețin în proprietate pe lângă toate imobilele enumerate și cele pe care din lipsă de timp nu le-am enumerat, 26 de terenuri cu o suprafață totală de 154 de ha. Ghena deține pe nume propriu 373 de terenuri agricole cu o suprafață totală de 350 de ha”, spunea deputatul Cheptănaru.

Discursul deputatului PAS de la tribuna Legislativului l-a făcut curios pe președintele Parlamentului, Igor Grosu. „Cine-i acest Ghena? Eu chiar sunt foarte curios, eu am dat pe Google - dă ce vrei numai nu pe Ghena, ori eu nu caut cum trebuie, dar eu chiar vreau să văd cine este acest om de succes”, comentase Grosu.

În declarația de avere, Ghenadie Tanas indică un salariu anul de peste 279 de mii de lei, de la Centrul Național Anticorupție - ceea ce înseamnă câte 23 de mii de lei lunar. Tot în declarația de avere sunt indicate și terenurile agricole, dar și un automobil de lux - Șkoda Superb, fabricat în 2019, în valoare de 550 de mii de lei. Tanas mai declară două apartamente, unul de 60 de metri pătrați și, respectiv, de 100 de metri pătrați.

Noutăţile partenerilor

comentarii: