image
Sursa foto: uefa.com

Noul format UEFA Champions League, cu promovare și retrogradare: Așa ar putea arăta competiția, din 2024

Regulamentul UEFA Champions League ar putea suferi modificări importante în viitorul apropiat. Astfel, se va lua în discuție introducerea promovării și retrogradării în cea mai importantă competiție continentală intercluburi, anunță BBC.

Cele mai importante cluburi din lume vor participa la o întâlnire unde vor discuta despre noul format al UEFA Champions League. Unul piramidal, cu promovare și retrogradare. Dacă se va ajunge la un consens, modificările vor intra în vigoare din 2024, scrie sursa citată.

Meeting-ul unde se va decide practic viitorul Ligii Campionilor va avea loc pe 6-7 iunie. "Se dorește crearea unui sistem piramidal, unde să existe continuitate și oportunitatea de dezvoltare. Formatul va fi mai dinamic și vor fi aplicate regulile promovării și retrogradării", mai scriu englezii.

Preşedintele UEFA, Aleksander Ceferin, şi conducătorul Asociaţiei cluburilor europene de fotbal (ECA), Andrea Agnelli, discută în prezent un plan vizând programarea meciurilor din Champions League la sfârşit de săptămână. Ideea este una mai veche, dar acum au apărut informații privind noul format al competiției.

Motivul principal al deciziei de schimbare a zilelor de disputare a partidelor îl reprezintă dorinţa de a creştere audienţa TV în întreaga lume. În unele ţări diferenţa de fus orar face dificilă urmărirea meciurilor din Liga Campionilor în zilele de marţi sau miercuri. De exemplu, în China, piaţă pe care UEFA doreşte să o cucerească, meciurile din cea mai importantă competiţie europeană încep la ora 4,00 dimineaţa.

Reforma implică, însă, schimbări importante în ligile naţionale din Europa, ale căror meciuri ar urma să se dispute cu o frecvenţă mai mare în timpul săptămânii. Una dintre măsuri ar putea fi aceea de a reduce numărul de echipe din unele campionate naţionale, pentru a facilita reforma Champions League, iar Liga germană de fotbal, care cunoaşte acest plan, şi-a exprimat deja opoziţia.

Un alt aspect important al reformei îl va reprezenta modificarea fazei grupelor Ligii Campionilor, pentru a se putea disputa mai multe meciuri. Vor exista tot 32 de echipe la start, însă acestea vor fi repartizate în patru grupe de câte opt echipe, în loc de opt grupe a câte patru echipe, ca în prezent.

Fiecare echipă urmează să dispute, astfel, 14 meciuri în grupa sa, ceea ce le va aduce mai multe prime din partea UEFA, precum şi mai mulţi bani din vânzarea biletelor.

Primele patru clasate din fiecare grupă vor obţine calificarea în optimile de finală ale competiţiei. Ele plus ocupanta locului 5 din fiecare grupă vor avea direct garantată prezenţa în ediţia următoare a Champions League. Şi locurile 6 şi 7 ar avea miză. Ocupantele acestor locuri vor disputa un meci de baraj: câştigătoarea îşi asigură calificarea în Ligă pentru stagiunea următoare, pierzătoarea va merge în Europa League.

Se va ajunge astfel ca 24 de echipe să se califice automat pentru următoarea ediţie de Ligă. Vor mai rămâne doar 8 locuri vacante care vor fi împărţite astfel:

4 pentru semifinalistele Europa League din aceeaşi ediţie;

4 pentru campioanele naţionale din anumite ţări, care nu au obţinut calificarea.

sursa:digisport.ro

Citeşte mai mult despre

Noutăţile partenerilor

comentarii: