image
Sursa foto: NASA

Reflexia Căii Lactee, observată pe suprafaţa Lunii

Undele radio ale Căii Lactee reflectate pe suprafaţa Lunii au fost suprinse într-o imagine uimitoare.

Cu ajutorul telescopului cu unde radio Murchison Widefield Array (MWA), din vestul deşertului australian, specialiştii au obţinut o imagine uimitoare a undelor radio produse de Calea Lactee pe suprafaţa Lunii. Conform Space, cercetătorii vor utiliza aceste măsurători pentru a detecta emisiile provenite de la atomii de hidrogen. Cu ajutorul informaţiilor, specialiştii vor putea înţelege modul în care primele stele şi galaxii au evoluat, notează Descoperă.

Noua imagine este alcătuită din măsurători ale telescopului MWA şi din cadrul Global Sky Model, hartă a emisiilor radio galactice difuze publicată în 2008. Radiaţiile Căii Lactee au fost observate pe diferite suprafeţe ale Lunii, această lumină a fost apoi reflectată către Pământ şi captată de telescop. Astfel cercetătorii au reuşit să calculeze cât de multă lumină este reflectată de către Calea Lactee.

Telescopul utilizează undele radio provenite din spaţiu pentru a crea imagini, însă semnalele radio din perioada timpurie a universului sunt extrem de difuze. Aşadar, specialiştii le-au utilizat pe cele reflectate pe Lună pentru a măsura universul.

Citeşte mai mult despre

Noutăţile partenerilor

comentarii: