Numeroase personalităţi politice toate culorile au asistat împreună cu familia lui John McCain - văduva sa Cindy, cei şapte copii, precum şi mama sa Roberta, 106 ani - la ceremonia organizată la Catedrala Naţională din Washington şi transmisă în direct pe marile canale de televiziune, scrie Agerpres.

Cindy McCain, care a apărut în public foarte stoică de la începutul săptămânii, nu şi-a putut reţine lacrimile când a răsunat cântecul preferat al soţului său, "Danny Boy".

Barack Obama şi George W. Bush, vizibil emoţionaţi, au afirmat că fostul senator republican şi fost prizonier de război în Vietnam i-a făcut să fie să fie preşedinţi "mai buni", în discursuri pline de critici abia voalate la adresa lui Donald Trump.

"Viaţa noastră publică poate părea mică, rea şi meschină, purtătoare de insulte şi autosuficienţă", a afirmat Barack Obama, adăugând: "Este o politică ce se pretinde curajoasă şi fermă, dar este bazată pe frică".

"John a fost înainte de toate un om cu un cod", a afirmat la rândul său George W. Bush. "El respecta demnitatea fiecărei vieţi, o demnitate care nu se opreşte la graniţă şi nu poate fi ştearsă de dictatori", a adăugat fostul preşedinte.

"A luptat împotriva politicilor şi practicilor pe care le considera nedemne de ţara noastră. John McCain insista: 'suntem mai buni decât asta, America este mai bună decât asta'", a subliniat republicanul George W. Bush, după ce, în timpul mandatului său, senatorul s-a opus cu fermitate metodelor de interogatoriu ale CIA după 11 Septembrie.

Mai devreme, fiica lui John McCain, Meghan, l-a criticat deschis pe preşedintele Trump, într-un discurs întrerupt frecvent de hohote de plâns.

"America lui John McCain nu are nevoie să i se redea măreţia, pentru că a fost întotdeauna măreaţă", a afirmat ea, îndelung aplaudată după ce a luat în derâdere sloganul de campanie al lui Donald Trump, "Să redăm măreţia Americii".

De altfel, când a plecat la golf sâmbătă dimineaţă, omul de afaceri a părăsit Casa Albă purtând o şapcă inscripţionată cu acest slogan.

Singurele mesaje postate de Donald Trump pe Twitter în cursul dimineţii au fost ameninţările la adresa Canadei în renegocierea NAFTA.

El i-a trimis la Catedrală din Washington pe cel mai apropiat colaborator al său, generalul John Kelly, precum şi pe şeful Pentagonului, Jim Mattis, şi pe consilierul său pentru securitate naţională, John Bolton.

Fiica şi consiliera preşedintelui, Ivanka Trump, a fost de asemenea prezentă împreună cu soţul său, Jared Kushner, nou semn al diferenţelor pe care le afişează frecvent cu tatăl său.