image
Sursa foto: jurnal.md

FOTO: Cum arată casele pe care Filat le-ar deține în Franța; „Sunt pe numele uneia dintre nepoatele lui” // DOC

Fostul premier Vladimir Filat ar deține două vile aflate pe malul lacului Geneva. Informațiile au fost dezvăluite de către fostul avocat al lui Vladimir Filat, Igor Popa, în cadrul emisiunii Secretele Puterii de la Jurnal TV.

„Acest corupt a reușit să-și tragă două case pe malul lacului Geneva, acolo unde are și Plahotniuc vile. Colegii mei din Franța mi-au trimis și poze. Aceste case au costat în jur de 2-3 milioane de euro. Casele sunt pe numele unei nepoate de-a lui, o să găsiți în acte”, a declarat Igor Popa.

Potrivit avocatului, Filat ar fi primit banii pentru aceste imobile de la compania Amaya Group în schimbul cedării Loteriei Moldovei.

„Filat și-a tras case din mita obținută de la Amaya pentru cedarea Loteriei Moldovei. În schimbul faptului că a vândut o întreprindere de stat pe bani de nimic, el a obținut aceste două case în Franța”, a adăugat Popa.

Acesta a precizat că, în prezent, Filat este cercetat în Franța pentru spălare de bani. „Am vorbit cu colegii din Franța și mi-au garantat că Filat nu mai are mult până va fi condamnat în Franța pe acest dosar”, a mai spus Popa care a adăugat că aceste case ar trebui sechestrate de procurorii din Republica Moldova.

Precizăm că, după seria de acuzații grave lansate de fostul său avocat, Vladimir Filat a venit cu o reacție, spunând că toate sunt minciuni, și a anunțat pentru vineri, 25 septembrie, o conferință de presă.

Anterior presa a scris că și Vladimir Plahotniuc deține o vilă luxoasă pe malul lacului Geneva.

DOC FILAT VILADOC FILAT VILA
VILA LUI FILATVILA LUI FILAT
vila lui Filatvila lui Filat

Citeşte mai mult despre

Noutăţile partenerilor

comentarii: