image
Sursa foto: floresti.md

Pe lista unei localități din Florești au mai apărut peste noapte 100 de alegători

Pe rețelele sociale a apărut o informație precum că în Unchitești, un sat cu doar 400 de locuitori, parte a comunei Cuhureștii de Sus din raionul Florești, ar mai fi apărut peste noapte în jur de 120 de oameni incluși pe listele electorale, care de fapt nici nu sunt localnici ai satului respectiv și nici ai celor din apropiere.

Informația, dar și lista celor presupuși 120 de alegători care ar urma să se prezinte mâine la scrutin, a fost distribuită pe facebook.

Autorul postării face haz de necaz pe seama faptului că locuitorii Unchiteștiului nu-și cunosc consătenii. „Într-un sat cu o populație de tocmai 400 și ceva de oameni, pe 120 nu-i cunoaște nimeni. Dar iată, datorită alegerilor, vom avea fericita ocazie să ne întâlnim cu toții în centrul satului și să ne cunoaștem”, se spune în postare.

Contactat de Jurnal.md pentru o reacție, Valeriu Lupan, primarul comunei Cuhureștii de Sus, a declarat că în listele de alegători nu există așa nume și că cineva ar vrea să-i facă rău. Totuși, acesta nu exclude faptul că cineva a cedat „ispitei" și a recurs la asemenea măsuri, fără să explice la cine se referă. Primarul a mai spus că listele vor fi verificate astăzi încă o dată.

În scurt timp, primarul localității a revenit cu un apel și a spus că, într-adevăr, aceste persoane figurează în listele electorale și că „așa au venit de la Registru”.

Citeşte mai mult despre

Noutăţile partenerilor

comentarii: