image
Sursa foto: Facebook/Viorel Must Go On

Viorel Mardare continuă lupta pentru viață; Mai are nevoie de 60 de mii de euro pentru a înfrânge cancerul

Cunoscutul regizor Viorel Mardare, care suferă de cancer adenocarcenom, a trecut de doua sesiune de chimioterapie la o clinică din Germania. Rezultatele primei sesiuni n-au fost cele așteptate, de aceea medicul a fost nevoit să modifice tratamentul.

Asta presupune alte investigații și alte medicamente, dar și un preț mai mare de cel prevăzut inițial. Prietenii săi au lansat o nouă campanie de strângere de fonduri, fiind necesare încă 60 de mii de euro pentru ca Viorel Mardare să-și poată continua lupta pentru viață.

„Pe 7 octombrie e ziua lui Viorel. Ne-am gândit mult cu ce să-l surprindem sau ce să-i dăruim ca să uite de cancer atipic, perfuzii, pat de spital, grețuri, dureri sau febră. Ne-am dat seama că la ai lui următorii 37 de ani putem miza pe cel mai frumos ce i s-a întâmplat recent – ajutorul Oamenilor”, scriu prietenii săi pe pagina Viorel Must Go On.

Potrivit sursei, Viorel a trecut de a doua sesiune de chimioterapie + imunoterapie la clinica Wiener Privatklinik din Viena, Austria, iar Prof. Dr. Wolfgang Koestler face tot posibilul ca el să câștige această luptă, chiar dacă se dă cu greu și cu multiple reacții adverse.

Rezultatele primei sesiuni n-au fost cele așteptate, de aceea medicul a fost nevoit să modifice tratamentul. Asta presupune alte investigații și alte medicamente, dar și un preț diferit de cel prevăzut inițial. Dacă în primă fază clinica a indicat în cont 129 de mii de euro, astăzi cu toate schimbările efectuate, Viorel trebuie să achite 165 de mii doar pentru cele șase sesiuni.

La această sumă se adaugă și cheltuielile curente ce țin de cazare, drum, medicamente adiționale și tratament ambulatoriu. Până acum s-au cheltuit circa 70 de mii de euro pentru tratamente/investigații în Republica Moldova, Germania și Austria din totalul de circa 120 de mii de euro acumulați de pe platforma GoFundMe, depuneri bancare și donații private.

„Din resursele rămase, reușim să acoperim cheltuielile pentru încă 2 sesiuni de tratament, iar pentru ultimele 2 sesiuni mai sunt nevoie de circa 60.000 de euro, sumă ce va acoperi tratamentul și costurile adiționale de cazare, transport și alte medicamente. De aceea, noi, prietenii lui Viorel, Vă rugăm să-l ajutați să ducă la bun sfârșit această luptă!”, se mai spune pe pe pagina Viorel Must Go On.

Pentru donații online accesați linkul gofundme.com/viorel-must-go-on

Donațiile fizice pot fi făcute la sediul Atelier S. Prodan (or. Chișinău, str. Kogălniceanu, 25, ap.1). Informații suplimentare privind donațiile fizice: +373 79900100 (Alexandrina) sau +373 79999833 (Ghenadie).

Citeşte mai mult despre

Noutăţile partenerilor

comentarii: