image
Sursa foto: uefa,com

„Nu ai inimă în piept, ci un coș de gunoi, decizia a fost a unui animal, nu a unui om!” Buffon, dezlănțuit

Gianluigi Buffon și-a continuat "tirada" la adresa arbitrului Michael Oliver și după finalul meciului de pe "Santiago Bernabeu". Veteranul de 40 de ani din poarta bianconerilor l-a făcut praf pe "centralul" englez după penalty-ul controversat acordat în ultimul minut al prelungirilor, fază la care Buffon a fost și eliminat din cauza reacției nervoase.

"A fost o zecime de penalty. Nu știu ce a văzut arbitrul, dar a fost o fază discutabilă. Nu poți dicta penalty la o asemenea fază, petrecută în al treilea minut al prelungirilor. Echipa a dat totul, iar un om nu poate distruge un asemenea vis, după o revenire extraordinară, după o asemenea fază.

Cu siguranță, nu ai o inimă în piept dacă faci asta, ci un coș de gunoi. Dacă nu ai caracterul să arbitrezi un asemenea meci, disputat pe un astfel de stadion, mai bine stai în tribună alături de soție și copii, bea un suc și mănâncă chipsuri.

Puteam să îi spun orice arbitrului în acel moment, dar el trebuia să înțeleagă ce dezastru a creat. Dacă nu ai curajul să iei o decizie și nu poți face față presiunii, stai în tribună și mănâncă chipsuri. Decizia asta a fost a unui animal, nu a unui om", a "tunat" Buffon, la microfonul Mediaset Premium.

Pentru Buffon, acesta a fost primul cartonaș roșu încasat în Champions League, în cele 117 meciuri adunate în întreaga carieră. 50 de partide a încheiat italianul fără gol primit în cea mai tare competiție inter-cluburi. Întrebat dacă acesta a fost ultimul lui meci în UCL, "Gigi" a răspuns: "E foarte probabil să fie ultimul".

Citeşte mai mult despre

Noutăţile partenerilor

comentarii: