image
Sursa foto: Profimedia

Manchester City nu se oprește, după transferul lui Haaland. Jucătorul de 127 de milioane dorit de Pep Guardiola

Manchester City a reușit una dintre cele mai importante lovituri ale verii pe piața transferurilor, atunci când l-a luat pe Erling Haaland de la Borussia Dortmund.

Trupa condusă de Pep Guardiola este considerată de specialiști ca fiind principala favorită la câștigarea trofeului Premier League și în sezonul viitor, însă cu toate acestea, englezii nu vor să se oprească din a-și îmbunătăți lotul.

"Cetățenii" sunt aproape să se despartă de doi dintre jucătorii de atac, Gabriel Jesus, în negocieri avansate cu Arsenal, și Raheem Sterling, aflat pe lista lui Chelsea, iar Pep Guardiola vrea să se asigure că formația sa nu rămâne descoperită în compartimentul ofensiv.

Astfel, ibericul a pus ochii pe Joao Felix, tânărul atacant portughez al celor de la Atletico Madrid, care se pare că nu mai este considerat la trupa de pe Wanda Metropolitano ca fiind de neatins.

În acest sens, Manchester City ar putea să vină cu o propunere și să-i ajute pe cei de la Atletico Madrid să-și amortizeze din investiția uriașă făcută în lusitan, pentru care le-au plătit celor de la Benfica în 2019 nu mai puțin de 127 de milioane de euro.

În ultimul sezon, Joao Felix a evoluat în 34 de partide pentru spanioli și a contribuit la 16 goluri, dar se pare că Diego Simeone nu-l consideră potrivit pe portughez penru stilul său de joc și nu se împotrivește plecării sale.

Citeşte mai mult despre

Noutăţile partenerilor

comentarii: