În context, Vasiloi a specificat că unul dintre motivele care l-au făcut să vorbească despre acest caz este modul în care a fost relatat, întrucât cei mai mulţi au aflat despre el după aproape o săptămână, şi nu de la ”autorităţile competente” ci din ”presa de pe Bâc”, notează Epoch Times România.

”În primul rând cazul a ieşit la iveală după ce a fost relatat în presa de pe Bâc. Asta după practic o săptămână. Până atunci autorităţile competente au încercat să ascundă acest caz de interes public. De ce au făcut-o? Pentru că sunt implicate persoane din anturajul Partidului Democrat al Republicii Moldova, care la rândul său neagă cu vehemenţă asta. Dar nu poţi nega ceea ce este evident”, a menţionat Rosian Vasiloi.

Mai mult decât atât, potrivit expertului, cei implicaţi ar încerca să transfere responsabilitatea de la „sportivii” killeri la tânărul omorât, şi asta nu fără suportul tacit al organelor de anchetă. Făcând referire la apariţia în presă a unor imagini video din noaptea incidentului, Vasiloi s-a întrebat retoric ”cum de se explică „exclusivitatea” publicării imaginilor video din noaptea cu pricina?”, după ce procurorul de caz a declarat după şedinţa de judecată că imaginile nu pot fi făcute publice din cauza secretului anchetei.

”Dar cum se întâmplă că aceste imagini apar ca „exclusivitate” pe deschide.md şi sunt semnate de jurnalista Svetlana Maftei, care a fost autoarea „vestitului” primului interviu din acest an al liderului PD Vlad Plahotniuc, care este stăpânul acestor „sportivi” killeri, ca şi a câtorva CMP - Companii Militare Private care activează în baza legilor gherilei şi nu a legilor Republicii Moldova, inclusiv şi celei create recent de către Costea Ţuţu (deputat PD, n.r.), şi el fiind implicat într-un caz de omor din Codrii Orheiului şi care nu este diferit justiţiei în modul clasic”, a adăugat expertul IDIS Viitorul.

Vasiloi a ţinut să amintească despre un interviu al ministrului de Interne, Alexandru Jizdan, care afirma că „avem atâta securitate, cât investim în ea”. Totodată, acesta s-a întrebat cum se face atunci că oamenii sunt omorâţi în stradă, în condiţiile în care bugetul MAI este net superior faţă de cel al celorlalte autorităţi din sectorul de apărare şi securitate? ”Cum să mă simt eu şi familia mea în siguranţă dacă „sportivii” killeri sub acoperire şi antrenaţi inclusiv de actualii colaboratori a MAI sau a structurilor din subordine, omoară oamenii în stradă?”.

În încheiere, Vasiloi a amintit despre o afirmaţie a istoricului Octavian Ţîcu, adresată tuturor cetăţenilor Republicii Moldova, celor ”furaţi, închişi, bătuţi şi omorâţi pe străzi. Voi nu v-aţi săturat să staţi ca nişte şoareci ascunşi prin găuri, crezând că veţi scăpa cumva de maşinăria acestei oligarhii care vă bea sângele în fiecare zi? Aveţi şansa în acest an să scăpaţi pentru totdeauna de această frică şi să trăiţi demn, într-o ţară prosperă. Nu aveţi frică, pentru că acest regim tocmai din aceasta se alimentează, din frica şi impasibilitatea voastră. Ieşiţi la vot, fiţi uniţi, susţineţi opoziţia, să schimbăm odată şi odată lucrurile pe această bucată de pământ”.