image
Sursa foto: newsmaker.md

Deputații ACUM, demers către Fisc: Cer informații despre numărul persoanelor care au beneficiat de amnistia fiscală

Mai mulți deputați ai blocului ACUM Platforma DA și PAS au semnat un demers către Serviciul Fiscal de Stat în care cer informații despre numărul persoanelor care au beneficiat de amnistia fiscală, controversata lege votată în iulie 2018 de majoritatea parlamentară controlată de PD.

Așa-zisa declarare voluntară a bunurilor urma să se încheie la 1 martie 2019.

În opinia deputaților ACUM, legea privind amnistia fiscală este un mijloc pentru legalizarea miliardelor furate din sistemul bancar al Republicii Moldova, precum și deschiderea unor căi pentru spălarea banilor murdari.

„Nu este departe timpul când toți cei care au realizat schema Laundramatului, devalizarea imensă a sistemului bancar din țara noastră și în final legalizarea acestor operațiuni mârșave vor răspunde în conformitate cu legislația atât națională, cât și internațională”, afirmă deputatul Alexandru Slusari, vicepreședinte al Platformei DA.

În demersul înaintat către Serviciul Fiscal de Stat, legislatorii ACUM cer informații despre numărul persoanelor care au declarat mijloacele bănești în numerar în valuta națională, euro și dolari, precum și sumele declarate

De asemenea, este solicitată informația despre numărul persoanelor care au declarat mijloacele bănești prin transfer din zonele offshor și suma totală declarată, cu specificarea fiecărei zone și sumei transferate de acolo.

Deputații ACUM mai vor să știe numărul persoanelor care au declarat bunurile imobiliare, mijloace de transport, valori mobiliare, precum și cote-părți din întreprinderi.

Printre informațiile solicitate este și numărul persoanelor care au declarat bunuri, dar la care a fost constatată lips de conformitate cu cerințele legii privind declararea voluntară și stimularea fiscală.

Potrivit legii privind declararea voluntară, persoanele fizice pot declara voluntar bunurile nedeclarate, acestea vor trebui să indice sursa venitului și să achite o taxă de 3% din valoarea bunurilor liberalizate.

Legea a atras imediat critici dure din partea UE, SUA, FMI, dar și a Băncii Mondiale, care au atenţionat că aceste iniţiative pot submina angajamentul guvernului de a lupta cu corupţia şi alte angajamente pe care le are Moldova cu instituţiile financiare şi că se pot solda cu „riscuri fiscale semnificative”.

Acum două săptămâni, Adunarea Parlamentară a Consiliului Europei a recomandat autorităților de la Chișinău să abroge legea privind amnistia fiscală. Potrivit APCE, controversata lege a amnistiei fiscale ar putea facilita spălarea banilor, la fel ca și programul de acordare a cetățeniei moldovenești prin investiție.

amnistiaamnistia
amnistiaamnistia

Citeşte mai mult despre

Noutăţile partenerilor

comentarii: