image
Sursa foto: jurnal.md

Municipalitatea a achiziționat 31 de mii de teste COVID-19 pentru cadrele didactice

Municipalitatea a achiziționat 31 de mii de teste de diagnostic COVID-19, pe care le va distribui în instituțiile de învățământ din Chișinău. Acestea urmează să fie utilizate pentru testarea cadrelor didactice care încă nu s-au vaccinat, rata de imunizare fiind în prezent de 97%. Informațiile au fost prezentate la ședința operativă a Primăriei capitalei.

Șeful interimar al Direcției generale asistență medicală și socială, Boris Gîlca, a declarat că testele au fost procurate în baza licitației publice, cu 13 lei per bucată, transmite IPN. Acestea urmează să fie livrate în circa două săptămâni, iar ulterior vor fi distribuite în instituțiile de învățământ din Chișinău. Acestea vor fi suficiente pentru o perioadă îndelungată, astfel încât cadrele didactice să se poată testa gratuit. Până vor ajunge aceste teste, cadrele școlare se pot testa la asociațiile medicale teritoriale. Rata de vaccinare în rândul cadrelor didactice este de circa 97%, ceea ce este un lucru bun, spune Boris Gîlca. Chiar și așa, profesorii nevaccinați vor fi testați în continuare. În altă ordine de idei, administrația publică locală a anunțat că de astăzi începe vaccinarea contra gripei sezoniere. Administrarea vaccinului antigripal se face gratuit, fiind necesară adresarea la medicul de familie.

Noutăţile partenerilor

comentarii: