În cadrul întrevederii, Maia Sandu a reiterat că obiectivul său de bază este să se asigure că următorul Procuror General este independent și integru.

„Premierul a dat asigurări că reforma justiției continuă să fie prioritatea numărul unu a Guvernului și că fără deblocarea situației în acest domeniu nu vor putea fi înregistrate progrese semnificative nici în celelalte domenii de dezvoltare a țării noastre, cum ar fi economic sau social”, se arată într-un comunicat de presă al Guvernului.

Precizăm că Igor Dodon a declarat în cadrul emisiunii Secretele Puterii de la Jurnal TV că proiectul de asumare a răspunderii, înaintat de Guvern, „nu poate fi susținut” și că, dacă premierul nu-și retrage proiectul înscris deja la Parlament, atunci există „șanse mari” ca Guvernul să cadă.

De cealaltă parte, premierul Maia Sandu a anunțat că nu intenționează să renunțe la decizia prin care Guvernul și-a asumat răspunderea pentru modificarea Legii Procuraturii și nici nu va îndeplini solicitarea socialiștilor de demisie a ministrei Justiției.

Precizăm, că, potrivit Constituției, Guvernul își poate angaja răspunderea în fața Parlamentului asupra unui program, unei declarații de politică generală sau unui proiect de lege.

Dacă în termen de 3 zile nu este depusă o moțiune de cenzură, votată cu majoritatea de voturi, programul, declarația de politică generală sau proiectul de lege se consideră adoptate.