După o petrecere în afara oraşului, cei şase bănuiţi au mers în apartamentul în care se aflau două tinere, una dintre care minoră de 16 ani.

Prin constrângere fizică şi psihică indivizii au violat victimele, iar pentru a ascunde urmele infracţiunii, au aruncat-o pe minoră de la balconul apartamentului, aflat la etajul 7.

Cealalată victimă a reuşit să fugă, alertându-i pe polițiști. Minora a fost internată în stare gravă la spital, în prezent fiind în comă.

Bănuiţii au vârstele cuprinse între 20 şi 26 de ani, patru dintre ei fiind reţinuţi preventiv pentru 72 de ore.

De menţionat că, unul dintre reţinuţi a comis violul în timp ce se afla sub măsura preventivă, arest la domiciliu, aplicată pentru o infracţiune de tâlhărie, comisă acum două luni.

Iniţial, acesta a fost cercetat în stare de arest, iar ulterior, magistraţii de la Judecătoria Chişinău, sediul Buiucani, i-au schimbat măsura preventivă, eliberându-l din izolator şi plasându-l în arest la domiciliu.

Acum el va fi tras la răspundere inclusiv pentru dublu viol şi tentativă de omor a unei minore. Procurorii au contestat încheierea magistraţilor de revocare în privinţa acestuia a măsurii de reprimare şi anunţă că vor solicita mandate de arestare pentru toţi cei şase indivizi.

Procuratura şi Poliţia solicită sprijinul cetăţenilor care pot furniza informaţii ca să ajute la găsirea urgentă a celorlalţi doi agresori, să anunţe imediat cea mai apropiată unitate de poliţie sau să apeleze la numerele de telefon: (022) 27-22-57 sau 0-799-52-423.

Pentru cele comise, indivizii riscă până la 20 de ani de închisoare.