Cu toate acestea, premierul Theresa May a afirmat că nu există nicio garanţie că va respecta dorinţa parlamentarilor.

„Cred în continuare că direcția corectă pentru Marea Britanie este să părăsească Uniunea Europeană cu un acord, cât mai curând posibil, acum pe 22 mai”, a afirmat Theresa May.

Decizia a fost luată şi cu votul a 30 de parlamentari conservatori din partidul Theresa May, inclusiv trei miniştri care au demisionat pentru a se alături acestei tabere.

Liderul opoziţiei, laburistul Jeremy Corbyn a precizat că va încerca să găsească un consens pentru viitorul Brexitului, inclusiv un posibil vot de confirmare asupra acordului încheiat de Theresa May cu liderii europeni, notează B1.

Cu toate acestea, Theresa May a precizat că va continua să încerce să obțină sprijinul parlamentarilor înainte de a supune săptămâna aceasta la vot acordul negociat de Guvern.