image
Sursa foto: privesc.eu

Andrei Năstase, despre colaborarea cu fracțiunile din CMC: „Vom discuta prioritățile, dar nu negociem funcții sau favoruri”

Colaborarea noului primar ales al capitalei cu fracțiunile din Consiliul Municipal Chișinău se va baza exclusiv pe problemele locuitorilor și nicidecum pe „artificii și favoruri” așa cum s-a întâmplat până acum.

Declarațiile au fost făcute de Andrei Năstase în cadrul emisiunii În Profunzime de la Pro TV.

„Priorități putem să discutăm, dar nu negociem funcții, bunuri, favoruri sau avantaje”, a precizat Andrei Năstase.

„Vom miza pe o majoritate, să-i convingem pe consilieri cu proiecte bune pentru oraș. Acum, că acești consilieri sunt de la un partid sau altul e mai puțin important, pentru mine contează ca ei să vină cât se poate de exact, nu să spună azi votăm una și mâine să se răzgândească. Trebuie să votăm proiecte necesare”, a declarat primarul ales al capitalei.

„Aceste majorități se pot face natural, fără artificii cum s-au făcut până acum. Despre priorități putem să discutăm, despre favoruri nu discutăm. Cel care vine la Primarie, vine cu o echipă. Voi veni cu oameni care și-au demonstrat integritatea si profesionalismul. Sunt un om care respecta legea”, a adăugat Andrei Năstase.

Primarul ales a fost întrebat dacă va conta pe sprijinul fracțiunii PSRM din CMC.

„În CMC nu ar trebui să vorbim despre socialiști, liberali, etc. Acolo trebuie să fie consilieri. Voi aborda consilierii în mod egal, fără a avea prioritate politică și geopolitică”, a precizat noul edil al capitalei.

Citeşte mai mult despre

Noutăţile partenerilor

comentarii: