image
Sursa foto: sport.es

Barcelona face un super transfer: Jucătorul și-a dat acordul

Adrien Rabiot este cu un picior în curtea Barcelonei, anunță jurnaliștii de la Mundo Deportivo. Conform ziarului de casă al Barcelonei, mijlocașul francez de 23 de ani și-a dat acordul pentru un transfer la formația de pe Camp Nou, după ce a refuzat mai multe oferte de prelungire din partea francezilor de la PSG.

În ianuarie, Adrien Rabiot intră în ultimele 6 luni de contract și poate semna cu orice echipă. O luptă puternică s-a dat pentru semnătura lui Rabiot. FC Barcelona, Liverpool, Manchester City, Juventus Torino și AC Milan vor să-l "fure" pe Rabiot de pe Parc des Princes, iar presa iberică scrie că gruparea catalană a avut câștig de cauză.

Mundo Deportivo anunță că Adrien Rabiot a transmis deja prin intermediari că vrea să joace la Barcelona din vara lui 2019. "Este extrem de încântat de proiectul clubului și consideră că va face un pas mare în carieră" scrie sursa citată.

Catalanii sunt însă precauți. Știu că nimic nu poate fi sigur decât în momentul în care internaționalul francez semnează contractul, lucru care se poate întâmpla abia la începutul lui 2019. Antoine Griezmann și Dani Ceballos sunt cele două exemple recente care-i fac pe catalani să rămână în alertă. Francezul își dăduse acceptul să vină la formația de pe Camp Nou, dar s-a răzgândit, iar Ceballos i-a spus personal președintelui Bartomeu că vrea la Barcelona, dar în cele din urmă a semnat cu Real Madrid.

În vârstă de 23 de ani, Rabiot a bifat 12 apariții și 2 goluri în Ligue 1 pentru PSG, în acest sezon. În total, el a bifat 223 de meciuri în toate competițiile pentru clubul francez. Adrien Rabiot e cotat de site-urile de specialitate la 50.000.000 de euro.

Citeşte mai mult despre

Noutăţile partenerilor

comentarii: