image
Sursa foto: Getty Images

Hector Cuper, primul selecționer demis la Mondialul din Rusia

Hector Cuper a fost demis de la naţionala Egiptului după ce n-a reuşit să câştige nici măcar un punct la Cupa Mondială din Rusia, într-o grupă din care au mai făcut parte Rusia, Uruguay şi Arabia Saudită.

Prestația "faraonilor" ar avea și o explicaţie. Cel mai bun fotbalist din lotul convocat pentru Mondialul din Rusia, Mohamed Salah, a venit nerefăcut 100% după ce Sergio Ramos l-a accidentat în finala Ligii Campionilor. Tehnicianul argentinian în vârstă de 62 de ani antrena naţionala Egiptului din martie 2015.

La revenirea în țară, Cuper era deja nesigur în privința viitorului său la cârma naționalei. "Vom vedea ce se va întâmpla", spunea antrenorul care mai avea contract cu naţionala Egiptului până la finalul turneului final din Rusia.

Dar Asociația de Fotbal din Egipt a decis să ia măsuri în ziua următoare: "Am avut o întâlnire după ce ne-am întors din Rusia și întregul consiliu a decis să-i mulțumească lui Cuper și staff-ului său tehnic.

Apreciem munca pe care a depus-o în tot acest timp, de la calificarea în Cupa Africii pe Națiuni, după trei ani de absență, până la calificarea la Cupa Mondială, după 28 de ani de absență".

Egipt a pierdut toate cele trei partide disputate la Cupa Mondială, 1-0 cu Uruguay, 3-1 cu Rusia și 2-1 cu Arabia Saudită.

Citeşte mai mult despre

Noutăţile partenerilor

comentarii: