image
Sursa foto: jurnal.md

Membrii unei grupări criminale din Soroca, care comercializau droguri, reținuți

După patru luni de investigații, a fost destructurată a grupare criminală specializată în punerea în circulație a drogurilor în proporții deosebit de mari pe teritoriul raionului Soroca.

„În urma măsurilor speciale de investigație, la sfârșitul lunii martie 2018 în urma efectuării a 5 percheziții la suspecții care se ocupau cu cultivarea și realizarea drogurilor, de tip marijuana, la domiciliul unuia din membrii grupării criminale, a fost depistat un laborator dotat și echipat cu tehnică performantă pentru cultivarea plantelor de cânepă. În gospodăria acestuia au mai fost depistate și ridicate bunuri materiale în valoare de aproximativ 100.000 de lei, care conform măsurilor speciale de investigații au fost sustrase anterior din aceeași localitate, fapt pentru care IP Soroca la data de 22 februarie 2018 a pornit o cauză penală fără autor”, se arată într-un comunicat.

În urma acțiunilor întreprinse a fost reținut liderul grupării de 40 ani originar din raionul Soroca, împreună cu alți trei complici cu vârste cuprinse între 20-25 ani, care nemijlocit se ocupau cu realizarea marijuanei.

Au fost realizate 15 percheziții la domiciliile și automobilele suspecților, originari și domiciliați în raionul Soroca, fiind depistate și ridicate telefoane mobile, bani proveniți din activitatea infracțională, înscrisuri de ciornă și droguri în proporții deosebit de mari.

Citeşte mai mult despre

Noutăţile partenerilor

comentarii: